Toyota plateste cea mai mare amenda din istoria auto
Cel mai amre producator auto mondial, Toyota, plateste amenda record de 16,4 milioane de dolari Departamentului American de Transport deoarece nu a anuntat mai repede defectiunile aparute la pedala de acceleratie. Oficialii niponi au hotarat sa nu conteste hotararea autoritatii americane, potrivit Bloomberg.
Japonezii au asteptat mai mult de patru luni pana ce au anuntat oficialii americani despre problema la acceleratia care ramane blocata in timpul mersului.
“ Au ascuns cu buna stiinta un defect periculos”, a declarat ministrul transpoturilor, Ray LaHood.
Amenda ar fi cea mai mare penalizare acordata unui constructor auto de catre autoritatile de control si siguranta a traficului din America.
Regulile din SUA spun ca producatorii auto trebuie sa anunte autoritatile in maximum 5 zile lucratoare daca descopera defectiuni la produsele lor.
Din cauza “pedalei buclucase”, Toyota a rechemat in service, la inceputul anului, 2,3 milioane de masini doar din Statele Unite.
Rechemarile producatorului auto japonez au inceput din toamna anului trecut. Pe langa pedala de acceleratie, probleme au fost si la sistemul de franare si la cel de servodirectie, la anumite modele.
Presedintele Toyota, Akio Toyoda, a recunoscut in fata Congresul Statelor Unite, ca grupul auto japonez a fost nevoit sa recheme pentru reparatii aproape 9 milioane de vehicule din intreaga lume, deoarece s-a dezvoltat prea rapid, fiind acordata mai putina atentie standardelor de calitate.
Constructorul nipon se confrunta deja cu mari probleme de imagine, care au dus la scaderea vanzarilor la inceput de an.
Pe acelasi subiect: