"Le spun tuturor românilor că de vineri, din data de 12 (aprilie, n.r.), se pot deja înscrie în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Le doresc succes să-şi cumpere o maşină nouă. Îmi doresc aşa cum am făcut şi anul trecut să reuşim cu ajutorul Guvernului să dublăm suma pe care acum o avem înscrisă în buget, de 320 milioane lei pentru circa 35.000 de prime de casare. Îmi doresc foarte mult ca programul pe care azi îl lansăm să se dovedească şi în această ediţie a fi unul iubit de români şi care să poată să aducă un plus din toate punctele de vedere pentru noi toţi", a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, citată de Agerpres.

Prima de casare va rămâne şi anul aceste de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice.

Programele ar fi trebuit să demareze pe 5 aprilie, însă lansarea lor a fost amânată deoarece s-a decis scoaterea ITP din ghidul de finanţare.