Sindicat: Renault vrea să-şi reducă costurile cu două miliarde de euro. Ar putea urma reduceri de personal şi închideri de fabrici
Renault
Renault ar putea anunţa joi reduceri de personal şi închideri ale fabricilor, deoarece producătorul auto francez vrea să-şi reducă costurile cu două miliarde de euro, a anunţat luni un reprezentant al sindicatului CGT, transmite Reuters.
"Asta se va întâmpla când conducerea va anunţa oficial planul de reducere a costurilor cu două miliarde de euro, în care ne aşteptăm să fie incluse noi reduceri de personal şi chiar închideri ale fabricilor", a declarat Fabien Gache, reprezentant al sindicatului CGT, într-o postare video online.
O altă sursă din sindicat a confirmat că joi este programată o întâlnire a reprezentanţilor Renault cu sindicatele.
Un purtător de cuvânt al Renault a precizat că legislaţia franceză cere o notificare prealabilă către reprezentanţii angajaţilor, adăugând că nu are amănunte privind data întâlnirii, scrie Agerpres.
Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, care ia în considerare au împrumut de cinci miliarde de euro, menit să ajute compania să facă faţă pierderilor cauzate de pandemia de coronavirus (COVID-19), a avertizat că producătorul auto ar putea dispărea dacă nu va primi rapid ajutor. Statul francez deţine 15% din Renault.
Potrivit informaţiilor apărute în presă, Renault intenţionează să închidă mai multe uzine din Franţa, printre care cea de la Flins, unde sunt asamblate modelul electric Zoe şi Nissan Micra, şi uzina de asamblare de la Dieppe, în cadrul unui vast plan de economii care ar urma să fie anunţat în curând.
Le Maire a precizat că preşedintele Emmanuel Macron va anunţa marţi "măsuri puternice" pentru producătorii auto care să stimuleze cererea, dar care le cer acestora din urmă să readucă o parte din producţie în Franţa.
Duminică, ministrul francez al Mediului, Elisabeth Borne, a declarat că Executivul de la Paris vrea ca Renault să nu-şi mai dezvolte capacitatea de producţie peste hotare, în schimbul pachetului de salvare de cinci miliarde de euro.
Întrebat de informaţiile din presa franceză referitoare la un posibil anunţ marţi al sprijinului guvernamental pentru industria auto, oficialul a declarat că staul va majora subvenţiile pentru achiziţionarea de vehicule electrice şi îi va ajuta pe cei cu venituri scăzute să cumpere maşini mai noi, mai puţin poluante. Borne nu a dat detalii privind data la care va fi anunţat pachetul de măsuri sau valoarea acestuia.
Producător de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS