“Rabla” își turează motoarele. Ce prime de casare oferă statul pentru achiziția de mașini tradiționale și electrice. Motocicletele intră în programul guvernamental
"În perioada 4 martie 2020 - 31 octombrie 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu organizează sesiunea de depunere a dosarelor în vederea validării solicitanţilor producători în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 şi a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024. Condiţiile de participare în Programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus", precum şi documentele pe care trebuie să le depună solicitanţii producători/dealeri pot fi găsite în ghidurile de finanţare ale celor două programe, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 şi 175/03 martie 2020 şi pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro), la secţiunile aferente programelor", precizează instituţia.
Potrivit proiectului de Ordin de ministru privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, postat în consultare publică pe site-ul ministerului de resort, acesta are caracter multianual, se aplică la nivel naţional şi se desfăşoară în perioada 2020-2024.
Finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru Mediu, iar cuantumul primei de casare este de 6.500 lei, cu excepţia motocicletelor, pentru care prima de casare va fi de 3.500 lei.
De asemenea, Ghidul de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024, aflat în dezbatere pe pagina de Internet a MMAP, prevede că ecotichetul acordat va fi în cuantum de până la 45.000 de lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric, cu excepţia motocicletelor.
Totodată, se mai poate acorda un tichet de 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (excepţie motocicletele), care generează o cantitate de emisii de CO2 de maximum 50 g/km, în regim de funcţionare mixt.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunţat, la jumătatea lunii februarie, că Programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" vor avea, în acest an, un buget total de 545 de milioane de lei, din care 140 de milioane de lei pentru achiziţia de maşini electrice sau hibrid plug-in.
"Pentru Rabla Clasic investim un buget mai mare decât anul trecut, 405 milioane de lei. Această sumă ne va permite să creştem la 60.000 numărul maşinilor uzate pe care le vom scoate din trafic. Românii care vor să fie pe lista celor 60.000 de beneficiari trebuie să ştie că valoarea primei de casare rămâne la 6.500 de lei, aproximativ 1.350 de euro. Această primă poate să crească cu încă 1.000 de lei dacă maşina nou cumpărată se înscrie în pragul de emisie de 96 grame de CO2. Am introdus un ecobonus nou în Rabla Clasic, valoarea lui fiind de 1.000 de lei adăugaţi la prima de casare, ce se poate cumula cu prima de casare în cazul în care maşina nouă cumpărată este una cu sistem GPL, mult mai puţin poluantă cu mediul înconjurător. Noutăţile nu se opresc aici. Am decis inclusiv creşterea ecobonusului pentru maşinile hibride convenţionale, cele care nu se încarcă la priză, de la 1.700 de lei la 2.500 de lei", a spus Alexe.
Acesta a adăugat că persoanele care vor achiziţiona un autovehicul electric prin Rabla Plus nu vor avea dreptul că înstrăineze bunul pe o perioadă de cel puţin an an.
Ediţia 2020 a Programului Rabla, cu cele două extensii, va fi lansată în cursul lunii martie, la Craiova, la uzina Ford, a menţionat Costel Alexe.
De la înfiinţarea Programului "Rabla", cel puţin 600.000 de autovehicule au fost scoase din uz şi circa 550.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS