Piata auto din Romania se va stabiliza in 2011
Piata auto din Romania se va stabiliza in 2011, iar din 2012 vanzarile vor incepe sa creasca, dupa ce in acest an industria auto a fost unul dintre cele mai afectate sectoare de criza financiara, considera fostul premier Calin Popescu Tariceanu si fostul ministru de Finante Sebastian Vladescu.
Cei doi sunt prezenti la Salonul Auto de la Paris, in cadrul zilelor dedicate presei.
"In 2011, nu vad motive pentru relansarea pietei auto. Ma astept la o evolutie proasta, in continuare, dar sa speram macar la o stabilizare la nivelul vanzarilor de anul acesta, la oprirea scaderii", a declarat, pentru Mediafax, Tariceanu.
El a argumentat afirmatiile spunand ca se bazeaza pe date economice reale, care nu indica o reluare a cresterii economice, ci, dimpotriva, o scadere.
"De asemenea, datele statistice arata ca si anul viitor vom asista la o scadere economica. In acest context, nu avem motive sa credem ca piata auto o va lua din loc, asta mai ales cand increderea consumatorilor este foarte scazuta, iar bancile nu au reluat creditarea. Deci piata auto nu va asista prea curand la o crestere", a mai spus Tariceanu.
La randul sau, Vladescu spune ca piata auto din Romania se va stabiliza incepand cu anul viitor, iar din 2012 vanzarile vor incepe sa creasca.
Totodata, el a adaugat ca este foarte putin probabil sa mai aiba loc in curand noi investitii in domeniul auto.
"Sunt sanse extrem de reduse de a atrage in aceasta perioada si in viitorul apropiat investitiile unui nou constructor auto, asta pentru ca in prezent exista o supracapacitate de productie la nivel global. Sa ne rugam sa reusim sa-i tinem pe cei doi constructori existenti si sa ajunga la cifre maxime de productie, moment in care Romania va deveni un nume pe harta productiei de automobile", a declarat Vladescu pentru Mediafax.
Referitor la modificarea contractului, incheiata de Ford si autoritatile romane, Vladescu a precizat ca a fost o "miscare" fireasca.
"Faptul ca Ford a solicitat amanarea angajamentelor pentru un an de zile este in conformitate cu ce se intampla pe piata de profil. Vanzarile nu au inceput inca sa creasca, iar productia trebuie ajustata pietei existente. In continuare, Ford isi mentine angajamentele pentru Romania, uzina de la Craiova fiind unul dintre putinele proiecte industriale auto care merg inainte", a spus Vladescu.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS