BMW a cumpărat o bucată din Ungaria. Gigantul de un miliard de euro pe care nemții îl construiesc la 40 km de România
BMW
O parcelă de teren din apropierea oraşului Debrecen, estul Ungariei, pe care BMW urmează să construiască o uzină de producţie de un miliard de euro, a fost înmânată constructorului auto german.
Ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics, a anunţat că lucrările de construcţie la uzina BMW pot începe în condiţiile în care contractul privind achiziţionarea terenului a fost semnat, iar BMW Group a devenit proprietarul terenului, scrie Agerpres.
Laszlo Palkovics a precizat că Guvernul de la Budapesta a contribuit cu 130 miliarde forinţi (388,4 milioane euro) pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport din jurul zonei industriale amplasată în nord-vestul oraşului Debrecen, care va găzdui şi viitoarea uzină BMW.
Alte 35 de miliarde de forinţi urmează să fie cheltuite pentru dezvoltarea sistemului educaţional din Debrecen, în ideea de a furniza mână de lucru calificată companiilor din oraş.
La rândul său, primarul din Debrecen, László Papp, a descris investiţia BMW drept cea mai mare evoluţie din istorie oraşului, care va deschide noi perspective pentru regiune în mai multe domenii, nu doar în ceea ce priveşte economia, ci şi în termeni de crearea de locuri de muncă, educaţie şi infrastructura de transport.
În luna august 2018, BMW a anunţat că va construi o noua uzină în Ungaria, în apropierea oraşului Debrecen, la mai puţin de 40 de kilometri de graniţa cu România. BMW va investi un miliard de euro pentru o noua uzina la Debrecen, care va avea o capacitate de până la 150.000 de unităţi pe an şi va crea peste 1.000 de locuri de muncă.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS