Finlanda şi România au înregistrat cea mai ridicată creştere a ponderii datoriei guvernamentale în PIB. Cele mai îndatorate state europene
Euro, bani
Cea mai ridicată creştere a ponderii datoriei guvernamentale în PIB din rândul statelor membre UE a fost înregistrată în Finlanda şi România, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Ponderea datoriei guvernamentale în PIB a scăzut atât în zona euro (de la 86,4% la 86,3%), cât şi în Uniunea Europeană (de la 80% la 79,5%) în primul trimestru din 2020, comparativ perioada similară din 2019, pe fondul introducerii măsurilor de izolare de către statele membre, pentru a stopa răspândirea pandemiei cu coronavirus.
Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, zece state membre UE au înregistrat în perioada ianuarie-martie 2020 o creştere a ponderii datoriei guvernamentale în PIB, în timp ce în 16 ţări datoria guvernamentală a coborât, iar în Slovacia nivelul datoriei a rămas stabil.
Cea mai ridicată creştere a ponderii datoriei guvernamentale în PIB în primul trimestru din 2020 s-a înregistrat în Finlanda (4,7 puncte procentuale) şi România (3,6 puncte procentuale), iar cea mai mare scădere în Irlanda (minus 5,6 puncte procentuale), Cipru şi Grecia (ambele cu minus 5,3 puncte procentuale) şi Portugalia (minus 3,4 puncte procentuale).
La finalul primului trimestru din 2020, ponderea datoriei guvernamentale în PIB în zona euro s-a situat la 86,3%, comparativ cu 84,1% la finalul trimestrului patru din 2019, în timp ce în UE ponderea a urcat de la 77,7% la 79,5%. Impactul măsurilor de izolare şi celor de stimulare a economiei ar urma să se materializeze în sporirea necesităţilor de finanţare numai în trimestrul doi din 2020, apreciază Eurostat.
Cea mai ridicată pondere a datoriei guvernamentale în PIB la finalul primului trimestru din 2020 era în Grecia (176,7%), Italia (137,6%), Portugalia (120%), Belgia (104,4%) şi Franţa (101,2%) iar cea mai scăzută în Estonia (8,9%), Bulgaria (20,3%), Luxemburg (22,3%), Cehia (32,8%), Danemarca şi Lituania (ambele cu 33,2%), Suedia (35,9%), Letonia (37,1%) şi România (37,4%).
România, fruntașă în UE și la creşterea deficitului guvernamental
Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, a crescut atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană în primul trimestru din 2020, comparativ precedentele trei luni, pe fondul introducerii măsurilor de izolare de către statele membre, pentru a stopa răspândirea pandemiei cu coronavirus.
În rândul statelor membre UE, cel mai ridicat deficit guvernamental în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut s-a înregistrat în Malta (8,5% din PIB), România (7,2% din PIB, faţă de 3,5% din PIB în trimestrul patru din 2019) şi Belgia (6% din PIB), excedent guvernamental fiind raportat în Germania (1% din PIB), Olanda (0,8% din PIB) şi Luxemburg (0,1% din PIB).
Potrivit acestor date, în zona euro deficitul guvernamental a crescut de la 0,7% din PIB în trimestrul patru din 2019 până la 2,2% din PIB în primul trimestru din acest an, în timp ce în Uniunea Europeană deficitul guvernamental a urcat de la 0,7% din PIB la 2,3% din PIB. Este cel mai ridicat nivel al deficitului înregistrat în zona euro din trimestrul doi din 2015.
Pe acelasi subiect: