Analizând lista criptomonedelor de top putem observa că multe dintre acestea au supraviețuit mai multor perioade de scădere, urmate de reveniri spectaculoase. Însă, aceastea sunt determinate de sentimentul investitorilor. Această teorie a dat naștere strategiei „buy the dip” (Ro: “cumpară dip-ul” sau “cumpară la reducere”), și presupune să cumpărați când piața este jos.

 

Ce înseamnă a cumpăra “dip”-ul?

 

“Dip”-ul se referă la o scădere temporară a pieței și implică previziunea că aceasta va crește în viitor. De aceea, mulți investitori folosesc expresia “Buy the dip” ca să ii incurajeze pe ceilalți să cumpere în aceste momente de incertitudine și să influenteze pozitiv sentimentul general.

 

Investitorii care cumpără un “dip”, urmăresc să intre “long” pe o criptomonedă numai atunci când acesta a scăzut de la maximul său recent. Aceste perioade se mai numesc și perioade de prăbușire a criptomonedei (crypto crash). Ei presupun că scăderea prețului este temporară sau o aberație pe termen scurt și că scăderea este o oportunitate de a cumpăra acțiuni sau criptomonede la preț de chilipir.

 

De obicei, oamenii care cumpără în aceste perioade dețin deja acea criptomonedă al cărei preț a scăzut. În general, cumpărătorii caută să construiască o poziție mai mare și să folosească scăderi temporare ale prețurilor, denumite „dip-uri”, pentru a-și crește deținerile.

 

 

Cei care cumpără în timpul unei scăderi de preț se așteaptă ca prețul să revină și să depășească prețul de cumpărare. Pe măsură ce investitorul cumpără mai mult, acesta își scade prețul mediu de achiziție pentru acea criptomonedă, îmbunătățind performanța.

 

Ce trebuie să luați în considerare înainte de a cumpăra în timpul unui crypto crash

 

Investitorii care speculează fluctuațiile pieței și cumpără în timpul unui crypto crash ar trebui să facă acest lucru cu prudență. Cumpărarea de criptomonede în perioade de criză și menținerea lor pentru perioade lungi de timp este o strategie comună, dar ar putea fi riscantă, având în vedere că este greu de determinat dacă piața va continua să scadă. Prețul criptomonedelor ar putea scădea și mai mult și există riscul unei recesiuni.

 

Criptomonedele sunt în continuare un activ foarte volatil, iar cei care investesc trebuie să aibă o perspectivă pe termen mediu sau lung. Cele mai multe voci spun că nu ar trebui să investiți mult în criptomonede și să vă faceți un plan de deținere de cinci până la zece ani.

 

Banii de care aveți nevoie în următorul an cu siguranță nu trebuie investiți și sunt cel mai bine plasați într-un mijloc de economisire stabil, cum ar fi un cont de economii cu randament ridicat.

 

Cum puteți cumpăra “dip”-ul?

 

Investitorii care urmează strategia “buy-the-dip” pe bursă, cumpără acțiuni numai în anumite condiții, și alocă fonduri pentru aceste perioade în care piața este în scădere.

 

Unii investitori ar putea cumpăra dacă prețul unei acțiuni scade pe fondul unei tendințe de creștere pe termen lung a pieței.

 

Însă, scăderile pieței pot fi deranjante. După o scădere semnificativă, piața ar trebui să atingă noi maxime. Așadar, strategia de cumpărare a unui volum mic de criptomonede la intervale regulate pare să funcționeze bine. Cu toate acestea, comportamentul istoric al burselor de acțiuni nu reprezintă o garanție pentru investitorii în criptomonede.

 

Piata monedelor virtuale este nouă, fără fundamente solide, iar cumpărarea “dip”-ului este o încercare de a cronometra piața, ceea ce poate fi o abordare riscantă inclusiv pentru ceea ce expertii consideră a fi criptomonede de viitor.

 

Pentru a cumpăra în timpul unui “crypto crash”, un investitor stabilește un prag pentru o scădere a prețului și acestă acțiune poate duce la o economisire. Un prag de 30% înseamnă că investitorul va cumpăra doar atunci când prețul scade cu mai mult de 30% față de un maxim recent. Ei cumpără activul și așteaptă să ajungă la un nou maxim, moment în care se pregătesc să cumpere după încă o scădere.

 

Însă, întotdeauna există riscuri în a cumpăra “dip”-ul. Dacă începe un trend ascendent puternic, este posibil să nu mai vadă o scădere de 30% prea curând, poate timp de câțiva ani. Odată ce există o retragere, aceștia vor cumpăra activele nu cu reducere, ci mai degrabă la un preț premium față de ultimul preț de achiziție.

 

Când strategia funcționează, cu cât declinul este mai mare, cu atât investitorul are mai mult de câștigat. Insă, atunci când nu funcționează sau investitorii nu iși sincronizează corect intrarea și/sau iesirea în/din piață, pierderile pot fi considerabile.

 

“Buy the dip” sau “Dollar cost average”?

 

"Dollar cost average” este o strategie în care un investitor cumpără o anumită cantitate de criptomonede, cu o valoare fixă (spre exemplu 100 USD) la intervale regulate.

 

Această abordare solicită investitorilor să cumpere 100 USD din criptomonedă o dată pe lună, indiferent de preț. Strategia este menită să reducă impactul volatilității și să evite orice încercare de a sincroniza piața. Pe termen lung, strategia maximizează șansa de a reduce prețul mediu în timp. Urmăreste reducerea costurilor, având în același timp un impact pozitiv asupra rentabilității.

 

 

Cumpărarea “dip”-ului are, de asemenea, scopul de a reduce prețul mediu de achiziție în timp. Când comparați aceste două strategii, există perioade în care cumpărarea declinului depășește media costurilor în dolari.

 

Însă, un investitor care stabilește un prag ridicat pentru scădere – să zicem, 40% până la 50% – poate întâmpina probleme pe o piață bull. Dacă piața nu reușește să se retragă până la pragul stabilit, investitorul va continua să dețină numerar fără a-i investi.

 

Deținerea de numerar pentru perioade lungi este nerecomandată, deoarece banii inactivi nu generează un venit, iar inflația le va scădea valoarea. În plus, un investitor poate rata dividende valoroase atunci când nu investește în acțiuni.

 

Cum gestionați riscul într-o perioadă de prăbușire a pieței?

 

Gestionarea riscului este o parte importantă a abordării “buy-the-dip”. Uneori, prețul unei acțiuni scade dintr-un motiv întemeiat, cum ar fi o schimbare a valorii sale fundamentale. Poate compania a publicat un raport financiar dezamăgitor sau a experimentat un scandal mediatizat pe scară largă.

 

Orice investitor care cumpără când piața este în scădere trebuie să cerceteze și să analizeze elementele fundamentale pentru a evita o eventuală prăbușire a monedei în viitor. Dacă intenționați să cumpărați “dip”-ul, este important să aveți o strategie. Pentru a limita riscurile, trebuie să:

 

1.    Stabiliți o limită pentru fondurile rămase neinvestite. O regulă bună este să nu investiți mai mult de 10% din activele investibile. Înțelegeți riscul de a deține numerar în exces, inclusiv dividendele pierdute și potențialele consecințe fiscale.

2.    Fiți disciplinat cu privire la scăderea prețului. Dacă există perspectiva unui declin de 20% ce menține trendul major ascendent, nu fiți tentați să așteptați alte scăderi.

3.    Utilizați ordine stop loss. Acesta este un preț stabilit pe respectiva platforma de tranzactionare criptomonede la care ar trebui închisă o poziție. Să presupunem că prețul unei monede virtuale scade de la 20 USD la 16 USD. La 14 USD, poziția va fi lichidată pentru a limita pierderea în cazul în care prețul continuă să scadă.

4.    Atenție la tendințele descendente pe termen lung. Când prețul unei criptomonede continuă să scadă, atingând un minim cu fiecare val de scădere, acesta este într-un trend descendent. Nu este momentul să cumpărați “dip”-ul. Atunci când prețurile sunt într-un trend ascendent, retragându-se, cumpărarea este o strategie rezonabilă.

5.    Stăpâniți-vă emoțiile. Acestea vă pot influența deciziile de investiții. Nu lăsați plăcerea de a „a obține un chilipir” să prevaleze asupra analizei obiective. Unele cercetări fundamentale pot preveni regretele mai târziu.

DECLINAREA RESPONSABILITĂȚII: Informațiile prezentate aici nu reprezintă un sfat investițional. Informațiile din acest material au scop informativ și, ca atare, nu au fost pregătite în conformitate cu cerințele legale concepute pentru a promova independența cercetării în domeniul investițiilor.

Utilizatorii/cititorii nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe informațiile prezentate aici și ar trebui să facă propriile lor cercetări/analize. Performanța și previziunile anterioare nu sunt indicatori de încredere ai rezultatelor viitoare.