Boeing și Porsche lucrează la un vehicul electric zburător, pentru descongestionarea traficului în marile orașe
Boeing
Producătorul de avioane Boeing a anunţat joi că lucrează în colaborare cu Porsche, parte a grupului Volkswagen, pentru dezvoltarea unui concept de vehicul electric zburător capabil să transporte oameni în zone urbane.
Boeing concurează deja cu rivalul eurpean Airbus şi alte companii pentru introducerea pe piaţă a unor mici vehicule zburătoare autonome, capabile să decoleze şi să aterizeze vertical, scrie News.ro.
La începutul acestui an, producătorul de avioane a efectuat un zbor test inaugural al unui prototip de vehicul aerian care ar putea avea o capacitate de transport pentru 2-4 pasageri şi să zboare până la 50 de mile.
Zborul test a avut loc la câteva luni după ce Airbus a prezentat un prototip de vehicul de pasageri autonom, în parteneriat cu brandul Audi, care poate atât să zboare cât şi să circule pe drumurile publice.
Porsche are ca obiectiv să construiască vehicule zburătoare care să fie folosite ca taxiuri şi pentru ride-sharing.
În cadrul acordului, Boeing şi Porsche vor analiza potenţialul pieţei pentru vehicule aeriene premium şi posibila utilizare a acestora în oraşe cu populaţie numeroase şi metropole, au anunţat companiile.
Parteneriatul survine într-o perioadă crucială pentru Volkswagen şi Boeing.
Producătorul auto german încearcă că îşi refacă imaginea brandului după scandalul emisiilor vehiculelor diesel, în timp ce Boeing are probleme în urma celor două accidente fatale în care au fost implicate avioane 737 MAX, în prezent consemnate la sol la nivel global.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS