Masinile dintr-o celebra capitala europeana vor circula alternativ, in functie de numere, din cauza poluarii. Prima tara care ar putea "ingropa" 80% dintre proprietarii de diesel-uri
Autoritatile din Paris vor sa introduca circulatia alternativa a autovehiculelor, temporar, de luni, din cauza nivelului ridicat al poluarii, anunta ministrul francez al Ecologiei, Ségolène Royal, transmite Le Figaro.
Luni, in Paris, ar urma sa circule autovehiculele care au ultima cifra a numarului de inmatriculare impara.
Regiunea Ile-de-France se confrunta de cinci zile cu un nivel de poluare fara precedent, iar Oficiul pentru monitorizarea calitatii aerului (Airparif) a comunicat ca situatia risca sa se inrautateasca in urmatoarele zile.
Primarul Parisului, Anne Hidalgo (socialist), a cerut modificarea legislatiei pentru a se putea aplica automat sistemul de circulatie rutiera alternativa in momentul cresterii gradului de poluare.
Franta este si prima tara care poate "ingropa" 80% dintre proprietarii de diesel-uri.
In 2014, autoritatile anuntau ca 2015 este anul in care va incepe aplicarea urgenta a primei faze a legii. 285 de milioane de masini sunt inregistrate in Europa (EU+Rusia). Adica o medie de 1 masina la doi locuitori europeni.
In UE sunt 240 de milioane de masini. 60% dintre soferi conduc masini pe benzina, 37% diesel si 3% masini electrice.
Cota diesel-ului tot creste, dar Franta se opune si propune o lege descurajanta pentru trend. Autoritatile vor sa scoata treptat masinile diesel din circulatie si sa le inlocuiasca eventual cu cele electrice.
Din 2015, incepe dezvoltarea unui sistem care va identifica masinile poluante si cele cu scor prost vor pierde chiar accesul in oras. Industria si presa considera un pic fortata hotararea, atat timp cat 80% dintre soferii francezi conduc masini diesel.
Premierul Valls a spus anul trecut intr-o declaratie pentru Reuters ca "Franta a favorizat mult timp si prea mult masinile cu motoare diesel. A fost o greseala. Vom repara asta treptat, inteligent si pragmatic".
Prim-ministrul incearca sa mareasca taxele astfel incat sa-i indrepte pe francezi spre masinile electrice.
Tot in 2015 vor fi modificate taxele care avantajau proprietarii de masini diesel. Unul dintre punctele legii antidiesel este cresterea accizei la diesel cu 2 eurocenti / litru. Bugetul se va imbogati cu 807 mil. euro in 2015 din aceasta suprataxa. Faza a doua este un ajutor de 10.000 de euro pentru cei care vor sa dea masina diesel pe una electrica.
Producatorii francezi au reactionat primii. PSA (Peugeot-Citroen) nu crede ca prin legea aceasta se va imbunatati calitatea aerului inspirat. Producatorii francezi vor avea probleme si la cifrele anuale pentru ca vand foate mult in tara.
Peugeot si Citroen sunt masini cu o traditie extraordinara pe piata diesel, motoarele lor fiind unele dintre cele mai bune si folosite si de multe alte brand-uri mari (ex: Ford). Unul dintre purtatorii de cuvant ai Peugeot-Citroen a spus ca diesel-ul este chiar o arma cheie in lupta indirecta cu dioxidul de carbon. Intr-adevar, un motor diesel emite mai putine grame de dioxid de carbon decat unul pe benzina, insa substantele cancerigene emise sunt in numar si cantitate mai mari (oxizi de azot si funingine).
Producatorii de masini au dezvoltat insa de multi ani filtrele de particule care opresc mult din aceste substante nocive. Tocmai din acest motiv, sefii PSA (Peugeot-Citroen) nu inteleg logica statului francez.
Intr-un top European Enviromental Agency, Paris este pe locul 250 in top 386 orase poluate din UE. Bucuresti e pe locul 57. Clasamentul e facut pe numarul de zile in care poluarea depaseste gradele acceptate.