Alianță între giganții auto ai lumii. Ce vor să construiască împreună Ford și Volkswagen, în Europa
Fabricarea unui singur model nu se justifică din punct de vedere financiar şi o decizie privind construirea unui al doilea model ar putea fi adoptată curând, a explicat Rowley. Acesta a adăugat: "Da, sunt în discuţii pe acest subiect", scrie Agerpres.
În martie, Volkswagen a semnat un acord pentru a dezvolta o camionetă cu rivala Ford şi a informat că va continua discuţiile privind extinderea alianţei lor pentru a include serviciile de mobilitate şi conducere autonomă.
Volkswagen, care încearcă să treacă peste efectele scandalului emisiilor (Dieselgate), vede alianţa sa cu Ford ca având o importanţă strategică pentru a-şi echilibra interesele regionale.
Cei doi producători auto vor să-şi combine forţele în domeniul vehiculelor comerciale şi camionetelor începând din 2022 şi să dezvolte în comun vehiculelor electrice şi autonome, o decizie prin care s-ar putea economisi miliarde de dolari.
Companiile Volkswagen şi Ford sunt presate să lanseze mai multe vehicule electrice în Europa, unde normele de poluare sunt înăsprite după scandalul Dieselgate, în care a fost implicat VW.
Volkswagen şi Ford sunt deja parte a unui joint-venture, denumit IONITY, din care mai fac parte rivalii BMW şi Daimler, pentru a dezvolta o reţea de staţii de încărcare ultra-rapide în Europa. De asemenea, Ford a creat anul trecut o divizie separată, cu o valoare de patru miliarde de dolari, care să regrupeze operaţiunile sale din domeniul vehiculelor autonome şi, totodată, a demarat căutarea de investitori externi pentru această divizie.
Ford are ca obiectiv să cheltuiască 11 miliarde de dolari pentru a dezvolta vehicule electrice în perioada 2015- 2022. De asemenea, va cheltui 800 de milioane de dolari pentru tehnologia necesară maşinilor fără şofer.
Şi Volkswagen are ca obiectiv investiţii de 150 miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru a dezvolta vehicule electrice şi maşini fără şofer.
Producătorii auto din întreaga lume negociază alianţe pentru a împărţi costurile legate de dezvoltarea de vehicule autonome şi electrice. De exemplu, grupul nipon Honda Motor a anunţat că va investi 2,75 miliarde dolari şi va prelua o participaţie la Cruise Automation, divizia gigantului american General Motors Co care se ocupă de dezvoltarea de vehicule autonome.
Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS