Previziuni Leader Team Broker: Asigurările de sănătate, cele de cyber security, de răspundere IT&C și cele profesionale vor fi între cele mai căutate în acest an
Asigurari
Asigurările de sănătate, cele de cyber security, de răspundere IT&C și cele profesionale vor fi din ce în ce mai căutate în acest an, alături de alte produse noi, specifice unor industrii precum cea de construcții, industria maritimă sau cea farmaceutică, previzionează Leader Team Broker.
Compania, specializată în managementul riscurilor și distribuirea polițelor de asigurări, a creionat două scenarii pentru acest an, în funcție de dinamica pandemiei și impactul în economie. În cazul în care criza provocată de pandemie scade în intensitate, compania mizează pe o creștere intre 20%-30%.
”Pentru Leader Team Broker, 2020 a fost un an de consolidare și investiții. Chiar dacă nu ne-am atins obiectivele inițiale, am reușit să încheiem anul cu creștere, atrăgând clienți noi. Am încheiat 2020 cu o cifră de afaceri de 6 milioane de euro iar noile direcții de business identificate ne fac să fim încrezători în 2021. Titlul de „Brokerul anului în asigurări din 2020”, a venit să încununeze eforturile excepționale ale echipei noastre, într-un an plin de dificultăți”, a declarat Răzvan Rusu, fondator Leader Team Broker.
Compania, care are în portofoliu peste 700 de soluții si produse de asigurare oferite de peste 30 de asigurători naționali și internaționali (piața Lloyds), nu a pierdut clienți din zona corporate în ciuda blocajului major în care s-au aflat industrii precum turismul sau HorReCa.
”Chiar dacă 2020 a fost un an dificil, am reușit să ne păstrăm clienții, lucrând împreună cu ei la reorganizarea programelor de asigurare prin serviciul nostru de audit. Deși, în cazul asigurărilor auto, anumiți clienți au ales să renunțe la CASCO acest minus a fost contrabalansat de produse care au devenit interesante pentru clienți în contextul pandemiei sau al riscurilor noi generate de impactul crizei în economie: asigurarea de credit comercial (risc de neplată), asigurările de garanții, asigurările de sănătate, asigurările cyber și de răspundere profesionalăa”, a explicat Alexandra Elena Durbacă, Director executiv Leader Team Broker.
Reprezentanții Leader Team Broker apreciază că pe piața asigurărilor, internă și internațională, s-au conturat deja câteva tendințe care vor domina perioada următoare atât la nivelul companiilor cât și al persoanelor fizice. În plus, au apărut industrii care solicită produse specifice de asigurare.
”Deja, studii efectuate în ultima parte a anului trecut de companii specializate au indicat faptul că un român din trei este interesat fie de o poliță de asigurare de viață fie de una facultativă pentru locuință iar aproape jumătate dintre ei de o poliță de sănătate. Dacă analizăm cererile venite din zona corporate, descoperim de asemenea câteva tendințe interesante. Cererile de asigurări IT&C și răspundere profesională vor continua să crească, cel mai probabil pe fondul accelerării digitalizării și al nevoilor de limitare a riscului de atac cibernetic. Vor crește foarte mult cererile de polițe de asigurare de garanții și cele de asigurări pentru construcții-montaj din industria construcțiilor. În opinia noastră, vor crește și cererile de produse de asigurare venite din industria farmaceutică dar și din cea de bunuri și produse alimentare (FMCG – n.n.)”, a adăugat directorul executiv al Leader Team Broker.
Pe fondul accelerării digitalizării, Leader Team Broker își concentrează investițiile pentru a dezvolta soluții de accesare online a produselor de asigurare din portofoliul propriu și consolidarea echipei proprii. În 2020, compania a lansat EVA, primul consultant virtual, dedicat polițelor de sănătate, cu ajutorul căruia o persoană poate analiza costurile și beneficiile unei polițe interne sau internaționale și poate lua o decizie în mai puțin de 5 minute. Anul acesta, spun reprezentanții Leader Team Broker, investițiile vor fi direcționate către vânzarea online de asigurări și soluții inovatoare pentru segmentul de clienți corporate.
Fondată în anul 2006 de antreprenorul Răzvan Rusu, Leader Team Broker este o companie de brokeraj în asigurări cu 15 ani de experiență în managementul riscului și asigurări. Leader Team este recunoscută ca una dintre cele mai inovatoare companii de brokeraj de asigurări din România, cu produse unice de cyber security, produse pentru industria IT, industria navală, aviație, energie, sănătate și proiecte speciale cum sunt UEFA Champions League Romania (2012), White Sensation Romania (2012), The Human Body (2013).
Pe acelasi subiect: