Ministrul Agriculturii spune că amânarea ratelor pentru fermieri este necesară și va avea un efect benefic asupra agriculturii: ”Acest lucru trebuie să îl creadă şi BNR”
Seceta, agricultura
Amânarea ratelor pentru fermieri este necesară, deoarece pe termen mediu şi lung are un efect benefic asupra agriculturii şi economiei româneşti, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.
El a fost întrebat ce noutăţi sunt în privinţa amânării ratelor fermierilor la bănci, o măsură solicitată de altfel de cei care activează în acest sector.
"Eu pot să vă răspund la întrebare, dar cel mai bine poate să răspundă BNR. Noi, în această problemă, suntem clar de partea fermierilor. Noi am avut trei întâlniri, una la Ministerul de Finanţe şi două aici (sediul MADR n.r.) tocmai pentru a lămuri pe cei din sistemul bancar şi din BNR că este nevoie de această amânare a ratelor. Noi credem că această amânare a ratelor este necesară şi că pe termen lung şi mediu are un efect benefic asupra agriculturii şi asupra economiei româneşti. Acest lucru trebuie să îl creadă şi cei de la Banca Naţională, pentru că la ultima întâlnire, reprezentanţii băncilor care au participat, majoritatea, au spus că sunt de acord cu amânarea acestor rate. Eu mai mult decât să public şi să spun acest lucru nu pot să fac. Nu pot să fac eu politica Băncii Naţionale", a adăugat Adrian Oros.
În data de 4 august, ministrul Agriculturii anunţa că va elabora un proiect de act normativ pentru introducerea unui mecanism bancar de amânare a ratelor pentru fermieri. El susţinea că Asociaţia Română a Băncilor ar fi de acord cu un asemenea act normativ, singura problemă care mai trebuia rezolvată fiind o reglementare a Băncii Naţionale.
Minisreul preciza, la acea dată, că ministerul sprijină demersurile pe acest subiect pentru că este în interesul ministerului, al agriculturii şi economiei româneşti ca fermierii care au fost păgubiţi anul acesta şi de secetă să beneficieze de această amânare a ratelor, astfel încât ei să îşi poată relua activitatea şi să nu falimenteze.
"Nu este în interesul nimănui ca ei să falimenteze", a adăugat şeful MADR.
De asemenea, Oros a precizat că în urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi cei ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală s-a decis ca procesele verbale completate de către comisiile mixte care au constatat pagubele să stea la baza verificărilor Fiscului din anul 2021.
"Am căzut de acord ca cei de la ANAF să ia în considerare procesele verbale care au fost completate de către comisiile mixte care au constatat pagubele şi acele procese verbale să stea la baza verificărilor pe care ANAF, eventual, prin sondaj, anul viitor, o să le facă la fermieri şi să nu-i întrebe de ce au înregistrat producţii foarte mici. În alţi ani am înţeles că, deşi s-au consemnat în procesele verbale, iar despăgubiri nu s-au făcut, ANAF-ul i-a şi amendat pentru că a spus că nu au înregistrat producţiile, iar producţiile nici măcar nu le aveau. Tocmai de aceea o să-i despăgubim, deoarece au avut producţiile mult diminuate", a mai spus ministrul Agriculturii.
Pe acelasi subiect: