Povestea lui Dimitrie Musca incepe la Curtici in 1987, cand a fost numit presedinte de CAP. Cand avenit el aveau sute de animale moarte iar oamenii de la CAP nu aveau ce manca. A construit o cantina si o brutarie si a inceput sa atraga oamenii. In primul an a reusit sa aduca CAP-ul, care era cel mai prost din vestul tarii, pe profit.

Dupa revolutie, oamenii locului nu si-au luat pamanturile si nu au distrus cladirilee contruite in comunism, asa cum s-a intamplat in aproape toata tara. I le-au dat tot lui Musca pe mana iar ei au ramas actionari. Acum sunt la un loc 7500 de hectare cu 3500 de actionari. CAP Curtici s-a transformat in CAI-Combinat AgroIndustrial, dupa modelul unui combinat pe care Musca l-a vazut in fosta Iugoslavie.

Pentru fiecare hectar de pamant, actionarii primesc 1.500 de kg de cereale sau controvaloarea lor in bani. Adica in jur de 300 de euro pe an pentru un hectar. Multi au ales sa primeasca paine. De ani buni, fosta brutarie a fost modernizata. Peste 1.500 de paini se coc zilnic aici.

Acum CAI-Combinat AgroIndustria a ajuns la o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro pe an, cu un profit de 4-5 milioane de euro. Profitul se reinvesteste in modernizare si dezvoltare.

Totul porneste din camp. Am nimerit la Curtici in perioada in care graul era stropit de doua avioane. Aproape 20 de mii de euro costa un stropit. Dar directorul spune ca merita. Diferenta intre lanurile sale si ale celor care au ales sa isi munceasca individual pamantul se vede iar productia poate fi si de doua ori mai mare.

Ii pare insa rau ca exempllu sau nu e urmat si de altii. Anul trecut, economia tarii a crescut pentru ca a fost o productie buna de grau: peste 3.400 de kg la hectar. La Curtici se depasesc constant 7.000 de kilograme pe hectar.

La Curtici mai exista si o ferma de vaci, crescatorii de porci, dar si sere. Dimitrie Musca a pus pe picioare un imperiu care se dezvolta si se sustine singur. Din camp cerealele se vand sau sunt folosite la cresterea animalelor dar si in brutarie. Animalele dau lapte care ajunge in fabrica de lactate iar carnea in abator. Totul se vinde in reteaua proprie de magazine iar profitul ajunge la actionari sub forma de cereale sau bani iar restul se reinveste in combinat.

Dimitrie Musca isi simte insa munca de o viata amenintata. De ceva vreme si aici au ajuns cautatorii gazelor de sist. Acum cateva luni i-a scos pe oameni la mintig in centrul Aradului. „Aceste pamanturi nu merita sa fie distruse, pentru ca vom plange”, spune el. „Ce vom face? Ducem copii sa lucreze in strainatate si aducem mancare de acolo pentru populatie care imbatraneste aici? Altceva nu ne ramane nimic.”