Romanii raniti in accidentul din Ungaria au ajuns in tara |
||
Cei 11 raniti implicati, vineri, in accidentul din Ungaria care au fost adusi in tara sunt constienti, in timp ce ceilalti sapte, care au ramas internati in patru spitale din Ungaria, sunt la terapie intensiva, intubati, ventilati si in stare critica, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, citat de Mediafax.
Cei 11 raniti implicati in accidentul din Ungaria care au putut fi adusi in tara vineri noaptea, cu un avion militar, au fost preluati de la Baza 90 Otopeni de echipaje SMURD fiind transportati la spitalele Floreasca (patru), Universitar (patru) si Bagdasar-Arseni (trei).
Patru autospeciale pentru transport personal si victime multiple, incadrate cu echipaje de prim-ajutor calificat, formate din pompieri SMURD, apartinand Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dealu Spirii" al Municipiului Bucuresti i-au preluat pe raniti de la Baza 90 Otopeni, unde au fost adusi cu un avion militar.
Secretarul de stat Raed Arafat, care a mers, vineri, la Budapesta cu avionul militar Spartan pentru evaluarea situatiei si eventualul transfer de pacienti, a declarat ca cei 11 raniti nu au rani foarte grave, unii suferind fracturi care le-au fost deja operate in Ungaria.
Secretarul de stat a mai mentionat ca autoritatile maghiare au pus la dispozitia celor romane tot ce a fost necesar pentru transferul ranitilor.
Trei romani au murit si 18 au fost raniti intr-un accident produs vineri dimineata, in Ungaria, dupa ce microbuzul in care se aflau a fost implicat intr-un accident pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta, a informat MAE.
31 august 2013 10:52 |