"Regele" fotbalului romanesc, Gheorghe Hagi, implineste astazi 49 de ani |
||
Fostul capitan si selectioner al echipei nationale a Romaniei, Gheorghe Hagi, considerat "Regele" fotbalului romanesc, nascut la 5 februarie 1965, la Sacele, implineste, miercuri, 49 de ani.
Hagi, care a fost mezinul familiei, a inceput sa joace fotbal in curte, cu o vezica de porc. Mai tarziu, bunicul sau i-a confectionat o minge din par de cal, apoi, la varsta de sase ani, mama sa i-a daruit o minge din cauciuc, noteaza Mediafax.
In aprilie 1975, Hagi a pasit pentru prima oara pe portile unui club de fotbal, Farul Constanta, unde a fost luat in primire de Iosif Bukossi, primul lui antrenor. La varsta de 11 ani, Gica Hagi evolua in prima competitie, "Cupa Sperantelor", pentru ca in 1978 sa fie legitimat la clubul de pe Litoral.
In 1980, Hagi a fost cooptat in proiectul "Luceafarul" - echipa nationala de juniori - pentru ca doi ani mai tarziu, la varsta de 17 ani, 7 luni si 6 zile, sa debuteze in Divizia A, in partida SC Bacau - Farul Constanta, scor 3-0. Dupa numai un an, Gica isi facea debutul la echipa nationala, in mandatul lui Mircea Lucescu, intr-o partida cu Norvegia, sustinuta de "tricolori" la Oslo, la 10 august 1983, scor 0-0.
Palmaresul lui Hagi in primul esalon din Romania totalizeaza 223 meciuri si 141 goluri, trei titluri de campion si trei Cupe ale Romaniei. Gheorghe Hagi a fost de doua ori cel mai bun marcator din campionatul Romaniei, in sezoanele 1984/1985 si 1985/1986.
Dupa "era Barcelona", intre 1996 si 2001, Hagi a decis sa treaca Bosforul, in Turcia. Privit cu neincredere, transferul sau la Galatasaray Istanbul s-a dovedit a fi "renasterea" ca fotbalist al lui Hagi. In tricoul "Cim-Bom"-ului, Gica Hagi a jucat 167 de meciuri si a inscris 78 de goluri. In afara acestor cifre, Hagi a adunat patru titluri de campion si doua Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA si Supercupa Europei. Galatasaray a fost clubul unde Hagi si-a incheiat cariera.
Hagi a fost recordmanul absolut al echipei nationale: cele mai multe banderole de capitan, cele mai multe selectii si cele mai multe goluri. Seria recordurilor a fost intrerupta de Dorinel Munteanu, care a devenit cel mai selectionat jucator din istorie. Hagi ramane golgeter all-time, cu 35 de goluri.
Acesta a participat la trei editii ale Campionarului European (1984, 1996 si 2000), precum si la trei editii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 si 1998). Dupa editia din 1994 a Cupei Mondiale, Hagi a iesit al patrulea in ancheta anuala a revistei France Football, cea care acorda Balonul de Aur. La finele anului 1999, a fost desemnat fotbalistul roman al secolului, iar in 24 aprilie 2001, sub titulatura Gala Hagi, i s-a organizat un meci festiv de retragere.
Chiar daca in palmaresul sau de jucator nu figureaza decat trei trofee pe plan international, Hagi a fost unul dintre fotbalistii de varf ai anilor '90. Odata cu incheierea carierei de jucator, Hagi a ales-o pe cea de antrenor, care pana in prezent nu i-a adus, insa, mari realizari.
Imediat dupa retragere, Hagi a devenit antrenor al echipei nationale a Romaniei in anul 2001. Prima echipa, primul esec. Hagi nu a reusit sa califice echipa la Cupa Mondiala din 2002, demisionand dupa barajul cu Slovenia. In 2003, a devenit tehnicianul echipei turce Bursaspor, de unde a demisionat din nou, iar in sezonul 2004-2005 s-a aflat pe banca tehnica a formatiei Galatasaray Istanbul, in momentul numirii sale stadionul Ali Sami Yen fiind arhiplin. Sezonul a fost unul modest, dar a fost salvat pe final prin castigarea Cupei Turciei, de altfel, singurul trofeu din cariera de antrenor a lui Gheorghe Hagi. La scurt timp, el a demisionat de la Galatasaray, nemultumit ca sefii clubului nu i-au adus jucatorii pe care i-ar fi dorit.
In prezent, fostul international roman se ocupa de Academia de Fotbal care ii poarta numele si de echipa acesteia, Viitorul Constanta.
5 februarie 2014 09:00 |