Premiera nationala la Fundeni: implant de electrozi pentru tratarea suferintei urinare cronice |
||
Interventia realizata sub anesteziei generala a durat o ora, a precizat Robert Stoica, membru al echipei de medici ce a realizat interventia. El a spus ca electrozii au fost implantati sub control radiologic in gaurile sacrate fara a exista incidente deosebite, iar pacienta si-a revenit imediat dupa anestezia generala.
Si a a doua interventie, careia i-a fost supusa o femeie de 62 de ani, a fost un succes.
Costurile unei astfel de interventii se ridica la aproximativ 12.000 de euro si au fost finantate chiar de producatorul echipamentului medical, firma Medtronic din SUA.
Potrivit profesorului Sinescu, aceasta procedura medicala a fost recunoscuta in SUA in urma cu 15 ani, iar in Germania, Belgia, Olanda, Austria sau Elvetia se realizeaza saptamanal doua sau trei astfel de proceduri. In Romania, vor putea fi realizate anual 20 - 30 de astfel de interventii.
La randul lui, medicul Bogdan Haineala, membru al echipei operatorii, a precizat ca urmatorul pas va fi facut peste aproximativ doua saptamani, cand pacientelor lle va fi implantat sub piele si un dispozitiv electronic de mici dimensiuni prin care medicul va putea regla activitatea nervilor care merg la vezica urinara si la sfincter.
Incontinenta urinara prin imperiozitate reprezinta o patologie urologica frecvent intalnita si cu un impact negativ asupra calitatii vietii. Afecteaza in special femeile dupa varsta de 60 de ani, fiind estimat ca 35% dintre acestea sufera de incontinenta urinara intr-o forma sau alta. Dar boala este tot mai raspandita si la tinere si la mame, si frecvent tratamentul conservator sau medicamentos nu ajuta la ameliorarea acestei suferinte, a mai spus medicul Robert Stoica.
In ceea ce priveste finantarea interventiilor cu electrozi, echipa de medici romani intentioneaza sa depuna un proiect la Ministerul Sanatatii pentru subventionarea de catre stat.
17 mai 2013 19:40 |