• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Pariziencele pot oficial sa poarte pantaloni

Pariziencele pot oficial sa poarte pantaloni

Pariziencele au de acum inainte dreptul de a purta pantaloni, chiar daca nu mai tin in mana "ghidonul unei biciclete" sau "fraiele unui cal", a reamintit ministerul pentru Drepturile femeilor, subliniind faptul ca aceasta interdictie, datand din anul 1800, nu mai are nicio valoare juridica.

Un senator de dreapta, Alain Houpert, s-a declarat intristat, intr-o scrisoare adresata acestui minister, in iulie 2012, de faptul ca in dreptul francez este inca in vigoare un text de lege care stipuleaza ca "orice femeie care doreste sa se imbrace ca un barbat trebuie sa se prezinte la Prefectura de politie pentru a obtine autorizatia necesara", informeaza AFP.
 
Aceasta interdictie a fost partial ridicata prin doua circulare, in 1892 si in 1909, care au autorizat femeile sa poarte pantaloni, insa doar "daca acestea tin in mana un ghidon de bicicleta sau fraiele unui cal", a reamintit acelasi politician francez, care a dorit sa afle daca Guvernul francez intentioneaza sa abroge aceasta lege.
 
Initial, aceasta ordonanta viza limitarea accesului femeilor la anumite functii sau meserii, impiedicandu-le sa adopte imaginea si vestimentatia masculina, au explicat autoritatile franceze.

4 februarie 2013 15:29
Modifică setările cookies