• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Nelson Mandela se zbate intre viata si moarte. Familia se pregateste de ce este mai rau

Nelson Mandela se zbate intre viata si moarte. Familia se pregateste de ce este mai rau

Familia lui Nelson Mandela se pregatea marti de inevitabil, cu o reuniune a celor mai apropiate rude, la Qunu (sud), satul copilariei fostului presedinte sud-african, care ramane spitalizat in stare critica, relateaza AFP.

Potrivit cotidianului sud-african Sowetan, Makaziwe, fiica cea mare, le-a chemat pe rude la Qunu, in provincia Eastern Cape (sud), satul copilariei lui Mandela, pentru o reuniune familiala, si a luat primul zbor spre Mthatha, aeroportul care deserveste Qunu. Prezenta lui Makaziwe, in varsta de 59 de ani, la Qunu a fost confimata la fata locului de catre un corespondent al AFP.
 
O fiica si mai multi nepoti ai fostului militant anti-apartheid s-au reunit in cursul diminetii in casa construita de catre Mandela dupa indepartarea regimului rasist de la putere, potrivit unor corespondenti ai AFP.
 
Nelson Mandela "se afla inca in stare critica la spital", a declarat seful de stat Jacob Zuma pentru presa internationala de la Johannesburg, repetand termenii folositi in ajun pentru a anunta o degradare brusca a starii de sanatate a acestui erou national.
 
Tras la fata, acesta a vorbit despre "un moment dificil". Eroul luptei impotriva apartheid urmeaza sa sarbatoreasca varsta de 95 de ani la 18 iulie. Insa el indura de doi ani si jumatate infectii pulmonare care i-au impus o spitalizare in patru reprize din decembrie. La Mediclinic Heart din Pretoria, Nelson Mandela este vegheat zi si noapte de Graca, sotia sa de 15 ani.
 
Considerat ca fiind parintele tinerei democratii multirasiale sud-africane, Mandela simbolizeaza obtinerea pentru prima data a dreptului de vot de catre majoritatea neagra in 1994 si sfarsitul suferintelor indurate in timpul regimului rasist al apartheid.
 
Problemele pulmonare ale lui Nelson Mandela sunt probabil legate de sechelele unei tuberculoze contractate in timpul sederii sale pe insula-inchisoare Robben Island, in largul Capului Bunei Sperante, unde a petrecut 18 din cei 27 de ani de detentie in inchisorile regimului rasist al apartheid-ului.
 
Eliberat in 1990, acesta a primit in 1993 premiul Nobel pentru pace - impreuna cu ultimul presedinte al apartheid, Frederik de Klerk - pentru ca au evitat un razboi civil pe care multi il declarau inevitabil.
 
Lider prin consens intre 1994 si 1999, Mandela a cucerit inimile minoritatii albe impotriva carei putere si brutalitate a luptat anterior.
 
Unul dintre cele mai frumoase gesturi de reconciliere ale sale a avut loc la 24 iunie 1995, acum 18 ani, cand echipa de rugby Springboks, simbol de durata al puterii albe, a castigat cupa mondiala la Johannesburg, Nelson Mandela, imbracat in tricoul echipei, a inmanat el insusi trofeul capitanului. Acest episod a fost imortalizat in filmul regizat de Clint Eastwood, "Invictus".

25 iunie 2013 16:12
Modifică setările cookies