• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Incidente la Rio de Janeiro. 10.000 de manifestanti au sustinut o greva a profesorilor

Incidente la Rio de Janeiro. 10.000 de manifestanti au sustinut o greva a profesorilor

Peste 10.000 de persoane, potrivit politiei, au defilat pasnic luni seara la Rio de Janeiro, sustinand revendicari ale cadrelor didactice, insa manifestatia a degenerat ulterior, aproximativ 200 de anarhisti cu fata acoperita de masti provocand multiple pagube in centrul orasului, relateaza AFP.

Strigand "Acest Guvern va cadea! Afara Cabral si Paes!" (Sergio Cabral, guvernatorul Rio si, respectiv, Eduardo Paes, primarul orasului), mii de manifestanti, profesori si simpatizanti au marsaluit pasnic pe bulevardul Rio Branco pana la Piata Cinelandia, unde se afla sediul Consiliului Municipal.
 
Primele incidente au avut loc in aceasta zona, spre ora locala 20.00 (marti, 2.00, ora Romaniei), ele fiind initiate de aproximativ 200 de "black blocs" (anarhisti mascati). Un autobuz a fost incendiat, geamurile mai multor chioscuri si agentii bancare au fost sparte, iar scaune si mobilier au fost stivuite ca baricade.
 
Un grup de anarhisti mascati a spart intrarea in Primarie, altii au aruncat cu bombe artizanale in fatada si au incendiat pubele in strada. Manifestantii au fost dispersati de catre un comando antirevolta din cadrul politiei, cu gaze lacrimogene.
 
Potrivit sindicatelor cadrelor didactice, aflate in greva de aproape doua luni, aproximativ 50.000 de persoane au raspuns indemnurilor la manifestatii difuzate prin intermediul unor retele de socializare, insa politia a estimat la 10.000 numarul manifestantilor.
 
Aflati in greva de 53 de zile, profesorii de la scolile publice, administrate de muncipalitate, reclama retragerea acestui plan privind cariera si o crestere salariala, pentru a relua negocierile cu Primaria Rio. Greva afecteaza aproximativ 60.000 de elevi.
 
Potrivit sindicatelor cadrelor didactice, acest plan ii vizeaza pe cei care muncesc 40 de ore pe saptamana in aceeasi scoala, reprezentand 7% dintre dascali. In prezent, ei sunt platiti cu 25 de reali (opt euro) pe ora.
 
Scolile publice sunt frecventate de elevi care provin din randul populatiei sarace. Copii celor bogati merg la scoli private.

8 octombrie 2013 09:38
Modifică setările cookies