• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Clubul FC Rapid, cumparat de omul de afaceri Nicolae Cristescu

Clubul FC Rapid, cumparat de omul de afaceri Nicolae Cristescu

Omul de afaceri Nicolae Cristescu a anuntat, luni seara, ca a semnat contractul de vanzare-cumparare cu actionarul majoritar al FC Rapid, George Copos. Cristescu a devenit, astfel, impreuna cu asociatul sau, Adrian Zamfir, noii proprietari ai clubului de fotbal giulestean.

Intrebat cum se vor imparti actiunile intre el si Adrian Zamfir, Nicolae Cristescu a raspuns: "E problema noastra cum sunt impartite actiunile. Noi suntem parteneri egali, asa am plecat de la inceput si asa vom ramane".
 
George Copos a preluat clubul FC Rapid in anul 1993, cu suma de 800.000 de dolari. In cei 20 de ani in care el a fost actionarul majoritar al gruparii giulestene, echipa a cucerit doua titluri de campioana (1999 si 2003), de patru ori Cupa Romaniei (1998, 2002, 2006 si 2007) si de patru ori Supercupa Romaniei (1999, 2002, 2003 si 2007).
 
In sezonul 2005/2006, Rapidul, cu Razvan Lucescu la conducerea tehnica, a avut cel mai lung parcurs european din istoria sa, atingand sferturile de finala ale Cupei UEFA, faza in care formatia giulesteana a fost eliminata de Steaua, dupa 1-1 pe teren propriu si 0-0 in deplasare.
 
George Copos a mai incercat in trei randuri sa vanda gruparea giulesteana, in 2008, 2009 si 2013, dar negocierile cu oamenii de afaceri Fathi Taher, Lutz Stache si Gruia Stoica au esuat.
 
Clubul Rapid traverseaza de la sfarsitul anului 2012 o grava criza financiara, care a culminat cu retrogradarea in Liga a II-a dupa ce Administratia de Licentiere din cadrul FRF a refuzat sa ii acorde licenta pentru editia 2013-2014 a Ligii I din cauza datoriilor. Totusi, Rapidul are sanse de a continua in Liga I, dupa ce Comitetul Executiv al FRF a stabilit, sambata, disputarea unui meci de baraj pentru mentinerea in primul esalon, intre echipa antrenata de Marian Rada, care nu a indeplinit criteriul financiar din manualul de licentiere, si Concordia Chiajna, formatia retrogradata sportiv cel mai bine clasata (locul 15 in sezonul precedent). Echipa castigatoare a barajului programat la 13 iulie va completa tabloul de 18 formatii din Liga I.
 
La 7 decembrie 2012, Tribunalul Bucuresti a admis cererea SC FC Rapid SA si a deschis procedura de insolventa a clubului condus de George Copos. SC FC Rapid SA, societatea care administreaza gruparea giulesteana, are de achitat datorii in valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creante admis de adminstratorul judiciar in dosarul de insolventa.
 
La masa credala au fost inscrisi 163 de creditori care au solicitat creante in valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), insa administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.
 
La 17 mai, Tribunalul Bucuresti a decis ca termen pentru confirmarea planului de reorganizare a SC FC Rapid SA data de 13 septembrie, in cadrul dosarului de insolventa al societatii care administraza gruparea giulesteana de fotbal.

9 iulie 2013 07:32
Modifică setările cookies