Capcana mortala, trimisa prin posta. Un senator american a primit o scrisoare cu otrava |
||
Autoritatile americane au descoperit ricina, o otrava letala, intr-o scrisoare destinata senatorului republican Roger Wicker, dar care a fost interceptata inainte de a ajunge la biroul acestuia, a anuntat marti FBI, relateaza NBC News, in pagina electronica.
Plicul nu a ajuns la biroul lui Roger Wicker, si nimeni nu a fost expus substantei, potrivit unor surse apropiate cazului.
Senatorii au fost informati marti cu privire la incident intr-o sedinta despre atacul de la maratonul din Boston. Oficialii au declarat ca, cel mai probabil pana la sfarsitul saptamanii, corespondenta catre senatorii americani va fi intrerupta.
Senatoarea Claire McCaskill a declarat pentru NBC news ca autoritatile au identificat un suspect, care "scrie multor membri (ai Senatului)". Ea a mai adaugat ca procedura de filtrare a scrisorilor nu va fi modificata.
Ricina este o otrava letala care se gaseste in semintele de ricin, potrivit Centrelor pentru Prevenirea si Controlul Bolilor. Aceasta poate afecta persoanele care o inhaleaza o ingeareaza sau ating substanta, provocand simptome ca febra, tuse, transpiratie excesiva si exces de lichid la nivelul plamanilor si putand provoca moartea in 32 pana la 72 de ore, in cazul in care este ingerata.
17 aprilie 2013 07:46 |