• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Obama: Atentatul de la Boston, un act terorist, ai carui autori nu sunt cunoscuti . SUA ofera 50.000 dolari pentru informatii despre vinovati

Obama: "Atentatul de la Boston, un act terorist, ai carui autori nu sunt cunoscuti". SUA ofera 50.000 dolari pentru informatii despre vinovati

UPDATE: Exploziile care au avut loc la maratonul din Boston sunt de natura "terorista", a declarat presedintele SUA, Barack Obama, insistand ca autorii, deocamdata necunoscuti, vor fi adusi in fata justitiei. Autoritatile americane au anuntat ca vor oferi o recompensa de 50.000 de dolari pentru informatii care sa conduca la autorii atacurilor de la maratonul din Boston, relateaza CNN.

"FBI trateaza exploziile din Boston ca fiind atacuri teroriste; inca nu stim daca este vorba de o organizatie terorista internationala, daca este vreo grupare de pe plan intern sau a fost doar un individ", a precizat Barack Obama, scrie Mediafax.

"Vom continua investigatiile si vom afla cine a facut acest lucru si care este motivul; autorii vor fi adusi in fata justitiei", a subliniat presedintele american.
 
Politia americana si FBI au facut apel la public sa furnizeze imagini care ar putea contribui la identificarea autorilor atentatelor.
 
Bilantul exploziilor produse luni la maratonul din Boston este de trei morti si 176 de raniti, dintre care 17 sunt in stare critica. Biroul Federal de Investigatii (FBI) a anuntat marti ca nu dispune de informatii privind eventuale amenintari proferate inaintea maratonului din Boston.

17 aprilie 2013 00:54
Modifică setările cookies