Ou de Cartea Recordurilor: are o inaltime de 6 metri si este realizat in intregime din ciocolata |
||
Un ou de Pasti din ciocolata, inalt de sase metri, preparat in Argentina de mai multi copii trisomici ajutati de cativa patiseri, ar putea fi inclus in Cartea Recordurilor, au anuntat, luni, reprezentantii primariei din orasul Miramar, informeaza AFP.
In aceasta statiune balneara de pe litoralul Oceanului Atlantic, la 450 de kilometri la sud de Buenos Aires, 30 de persoane au inceput, pe 1 martie, sa prepare acest ou urias, pe baza unei retete care necesita 4,5 tone de ciocolata.
"Intentionam sa intram in Cartea Recordurilor Guinness pentru cel mai mare ou din ciocolata din lume, realizat in intregime din ciocolata. A existat deja unul si mai inalt, dar acela avea o structura din metal si lemn. Al nostru este realizat in intregime din ciocolata", a declarat Carlos Pagilardini, directorul Oficiului pentru Turism din Miramar.
Walter Aragones, un maestru patiser si ciocolatier, spune ca "doua barne din ciocolata", lungi de trei metri, si alte "dispozitive" din ciocolata, asigura "fundatia" acestui ou urias.
Primaria din Miramar spune ca 30.000 de portii din acest ou vor fi distribuite gratuit, duminica.
26 martie 2013 13:06 |