O tornada a provocat peste 50 de victime in Oklahoma, dintre care 20 sunt copii |
||
Cel putin 20 dintre cele 51 de victime ale tornadei din Oklahoma sunt copii, dintre care cel putin sapte de la Scoala elementara Plaza Towers din Moore, relateaza CNN.
Aproximativ 75 de elevi si membri ai personalului se aflau in scoala in momentul in care tornada a lovit localitatea, potrivit KFOR, un post afiliat CNN.
Echipe de salvatori cautau luni seara intre daramaturi posibili supravietuitori blocati sub ruine, insa autoritatile au prezentat aceste eforturi drept operatiuni de inlaturare a consecintelor tornadei, ci nu de salvare.
Dupa ce zgomotul puternic produs de furtuna a inceput sa se diminueze, supravietuitorii au inceput sa iasa din adaposturi, in fata unor scene apocaliptice, ca de exemplu o parcare aratand dupa trecerea tornadei ca un cimitir de masini, potrivit postului.
Cadavrele celor ucisi in furtuna au fost trimise la Biroul medicului legist-sef din Oklahoma, a declarat Amy Elliott din cadrul Biroului.
Cel putin 145 de persoane ranite primeau ingrijiri la trei spitale.
Guvernatorul din Oklahoma Mary Fallin a declarat in noaptea de luni spre marti ca oficialii fac tot ceea ce pot pentru a ajuta la gasirea persoanelor date disparute sau ranite.
La Centrul Medical al Universitatii Oklahoma au primit ingrijiri 65 de pacienti - 45 de copii si 20 de adulti - cu rani de la minore la critice, a anuntat purtatoarea de cuvant Scott Coppenbarger. Insa Centrul a fost evacuat dupa ce a fost avariat, potrivit unei purtatoare de cuvant a spitalului. Toti pacientii au fost trimisi la spitalele regional Norman si Healthplex, iar locuitorii raniti in furtuna au fost indemnati sa meraga la aceste doua unitati.
Tornada a devastat drumuri, blocandu-le, si a ingreunat atat transporturile, cat si comunicatiile. De asemenea, peste 38.000 de clienti din Oklahoma nu aveau curent electric, potrivit unor furnizori locali. Aproximativ 300 de case au fost avariate sau distruse in Oklahoma, in weekend, a anuntat Ken Garcia, un purtator de cuvant al Crucii Rosii.
In total 28 de tornade au fost raportate in Oklahoma, Kansas, Illinois si Iowa, potrivit Serviciului National american de Meteorologie, Oklahoma si Kansas fiind statele cele mai afectate.
O combinatie de factori - rafale puternice de vant si mase de aer umed si cald lovindu-se de mase de aer rece - pot favoriza o continuare, timp de mai multe zile, a unor fenomene meteorologice extreme, a avertizat un oficial. Alerte de tornada au fost in vigoare in unele zone din sud-estul statului Kansas, vestul si centrul statului Missouri, nord-vestul Arkansasului, centrul si estul Oklahomei si nord-vestul Texasului pana luni seara tarziu.
21 mai 2013 07:43 |