Japonia se afla "in stare de alerta" fata de Coreea de Nord |
||
Japonia se afla "in stare de alerta" pentru a intercepta, in caz ca va fi necesar, o racheta nord-coreeana, a declarat miercuri ministrul nipon al Apararii, relateaza AFP.
"Suntem in stare de alerta de cand am mobilizat unitatile militare si vom fi pregatiti si vigilenti", a subliniat Itsunori Onodera pentru presa.
Fortele de autoaparare (numele armatei japoneze) au instalat marti rachete de tip Patriot atat in centrul orasului Tokio, cat si in jurul capitalei, pentru a face fata oricarui tir din partea Coreei de Nord ce ar ameninta arhipelagul. Baterii de interceptare au fost stationate totodata pe Insula Okinawa, in sud.
Phenianul, care a mobilizat recent doua rachete cu raza medie de actiune pe coasta de est, a anuntat vineri ca nu mai poate garanta securitatea misiunilor diploamtice de pe teritoriul nord-coreean incepand de la 10 aprilie, sugerand iminenta unui tir de racheta sau a unui test nuclear.
Regimul nord-coreean a agitat marti, din nou, spectrul unui razboi "termonuclear" si indeamna strainii din Coreea de Sud sa se pregateasca sa paraseasca tara.
Peninsula Coreea se confrunta cu o intensificare a tensiunilor dupa lansarea cu succes a unei rachete nord-coreene cu raza lunga de actiune, in decembrie, considerata de occidentali si japonezi un test de racheta balistica. Situatia s-a agravat dupa al treilea test nuclear nord-coreean, efectuat in februarie.
10 aprilie 2013 09:01 |