In premiera, moastele Sfantului Petru, fondatorul Bisericii Crestine, vor fi expuse in public, la Vatican |
||
Osemintele considerate ca fiind cele ale Sfantului Petru, primul apostol si fondator al Bisericii Crestine, vor fi scoase pentru prima data din grotele de sub bazilica ce-i poarta numele, pentru a fi expuse in public, a anuntat un prelat de la Vatican, citat de AFP.
Acest eveniment exceptional va avea loc pentru a marca incheierea "Anului credintei", duminica, 24 noiembrie, in prezenta papei Francisc, relateaza Mediafax.
Osemintele au fost descoperite in timpul unor sapaturi realizate in 1940, pe vremea pontificatului lui Pius al XII-lea, intr-o necropola situata sub bazilica, alaturi de un monument construit in secolul al IV-lea e.n. pentru a-l onora pe acela care este considerat primul episcop al Romei si primul papa.
Papii nu au confirmat niciodata ca osemintele au apartinut in mod cert Sfantului Petru. Insa, teste realizate in anii '50 si '60 au ajuns la concluzia, "cu o mare probabilitate", ca ele apartin intr-adevar fostului pescar din Galilea, dupa cum a declarat papa Paul al VI-lea in 1968.
Sfantul Petru a fost crucificat cu capul in jos, in perioada anilor 64 e.n. - 70 e.n., in circul lui Caligula, pe locul caruia se afla in prezent gradinile de la Vatican.
10 noiembrie 2013 11:00 |