Diamante in valoare de 50 milioane de dolari, furate pe Aeroportul din Bruxelles |
||
Valoarea diamantelor furate luni seara intr-un atac asupra unui furgon apartinand companiei Brink's pe aeroportul din Bruxelles se ridica la 50 de milioane de dolari (aproximativ 37 de milioane de euro), a anuntat marti Antwerp World Diamond Centre, care reprezinta sectorul in oras, relateaza AFP.
"Este vorba despre diamante brute si taiate provenind din Antwerpen cu destinatia Zurich, in Elvetia", a declarat pentru AFP o purtatoare de cuvant, care a vorbit despre "unul dintre cele mai mari jafuri" de diamante de pana acum. Aceasta nu a dorit sa precizeze identitatea furnizorilor si cumparatorilor acestor pietre pretioase.
Televiziunea publica flamanda VRT a evocat anterior un "pot" in valoare de 350 de milioane de euro.
Furgonul a fost atacat de catre barbati puternic inarmati care, in afara de diamante, ar mai fi luat aur, potrivit presei locale.
Infractorii au atacat un transport de valori organizat de catre firma Brink's, ai carei agenti tocmai incarcau un avion apartinand companiei elvetiene Swiss.
"Putem sa confirmam ca la ora locala 19.47 (20.47, ora Romaniei), indivizi inarmati au patruns in incinta aeroportului, la bordul a doua vehicule care au trecut de perimetrul de securitate", au anuntat reprezentantii Brussels Airport.
Parchetul Bruxelles, care a confirmat atacul, urma sa ofere informatii suplimentare marti dimineata.
19 februarie 2013 14:15 |