Zece milioane de dolari despagubire pentru 16 ani petrecuti pe nedrept in inchisoare |
||
Un barbat din New York, care a petrecut 16 ani in inchisoare pentru o crima pe care nu a comis-o, a obtinut zece milioane de dolari despagubire din partea autoritatilor orasului, a anuntat miercuri avocatul lui, citat de AFP, scrie Mediafax.
Jabbar Collins, un afroamerican care in prezent are 42 de ani, a fost condamnat la Brooklyn in martie 1995 pentru uciderea unui rabin, Abraham Pollack, in februarie 1994, in principal pe baza unor marturii care sustineau ca a fost vazut fugind de la locul crimei. El avea atunci 21 de ani.
Din inchisoare, Collins a invatat dreptul si a descoperit ca unul dintre martori a revenit asupra declaratiilor chiar inainte de proces, fara ca avocatul lui sa fie informat. El a depus insa plangere in civil impotriva orasului si statului New York.
Cele doua parti au preferat un acord amiabil pentru a evita procesul. Statul a acceptat luna trecuta sa plateasca trei milioane de dolari, iar orasul, al carui proces ar urma sa inceapa in octombrie, zece milioane.
Orasul New York a rezolvat amiabil mai multe proceduri intentate de persoane condamnate din greseala in anii '80 si '90.
De la iesirea din inchisoare, Jabbar Collins lucreaza ca asistent juridic la cabinetul avocatului sau. De acum bogat, el a decis sa inceapa prin a-si lua vacante lungi si vrea apoi sa devina pastor, continuand sa lucreze pentru persoanele condamnate in mod nedrept.
21 august 2014 08:35 |