United Airlines va oferi pasagerilor pana la 10.000 de dolari pentru a ceda locurile in zborurile suprarezervate |
||
United Airlines va oferi pasagerilor pana la 10.000 de dolari pentru a ceda locurile din zborurile suprarezervate, in cadrul masurilor de refacere a reputatiei companiei dupa indignarea provocata de evacuarea fortata a unui pasager, in aceasta luna, relateaza publicatia The Guadian.
O investigatie a fost lansata dupa ce personalul de securitate l-a scos cu forta pe David Dao, in varsta de 69 de ani, dintr-un avion al United Airlines care efectua o cursa intre Chicago si Louisville, la jumatatea acestei luni.
Potrivit avocatului acestuia, Dao a pierdut doi dinti din fata, a suferit contuzii si o fractura nazala. Medicul vietnamezo-american a descris experienta mai ”ingrozioare” decat caderea Saigonului, a spus avocatul sau.
Miercuri, reputatia United a suferit o noua lovitura, dupa ce un iepure urias, posibil record, a murit in timp ce se afla in ingrijirea companiei. Animalul, de 90 de cm, numit Simon, a fost gasit mort in cala, cand avionul in care se afla a sosit pe aeroportul O’Hare din Chicago, de la Londra, si a fost lansata o investigatie.
Oferta de crestere a compensatiilor a venit dupa ce compania concurenta Delta a anuntat ca va plati pana la 9.950 de dolari pentru ca pasagerii sa renunte la calatorie in cazul suprarezervarilor.
United a mai promis ca va lua masuri pentru a reduce suprarezervarile si a imbunatati satisfactia clientilor.
De asemenea, United nu va mai chema politia pentru a opri imbarcarea pasagerilor, iar acestora nu li se va mai cere sa renunte la calatorie, in cazul in care sunt deja asezati pe scaune.
Personalul companiei va fi imbarcat in avioane cu 60 de minute inainte de placare, iar angajatii vor fi pregatiti anual pentru a sti cum sa se comporte in cele mai dificile situatii, potrivit companiei.
United mai urmeaza sa plateasca, fara a pune intrebari, 1.500 de dolari pentru bagajele clientilor pierdute definitiv.
28 aprilie 2017 09:54 |