Ungaria vrea sa extinda la granita cu Romania gardul de la frontiera cu Serbia |
||
Guvernul de la Budapesta a decis sa inceapa pregatirile in teren, pentru extinderea la granita cu Romania a gardului pe care il construieste la frontiera cu Serbia, pentru a face fata unei eventuale schimbari a rutei folosite de migranti, a declarat marti ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite Reuters. ''Am luat decizia de a incepe lucrarile pregatitoare pentru construirea unui gard incepand de la granita ungaro-sarbo-romana pe o lungime rezonabila, in eventualitatea mutarii presiunii migrationiste in directia Romaniei'', a spus seful diplomatiei ungare, potrivit Agerpres. Ungaria a declarat stare de urgenta la frontiera sa cu Serbia, din cauza afluxului de refugiati, relateaza DPA si MTI. Masura vizeaza doua judete din aceasta regiune, Bacs-Kiskun si Csongrad, a declarat purtatorul de cuvant al guvernului, Zoltan Kovacs. Decizia deschide calea pentru parlament de a permite armatei sa intareasca controlul de-a lungul granitei, in timp ce noi masuri de oprire a afluxului de refugiati intra in vigoare. 15 septembrie 2015 15:33 |