• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Una dintre cele doua cutii negre ale avionului AirAsia a fost recuperata din mare

Una dintre cele doua cutii negre ale avionului AirAsia a fost recuperata din mare

Scafandri indonezieni au scos luni la suprafata una dintre cele doua cutii negre - si anume pe cea cu parametri de zbor - ale avionului AirAsia care s-a prabusit in Marea Java pe 28 decembrie cu 162 de persoane la bord, au anuntat autoritatile, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

"Directorul Comitetului National pentru Securitatea Transporturilor (KNKT) m-a informat ca la ora (locala) 7.11 (2.11, ora Romaniei), am scos la suprafata o parte a cutiilor negre, pe care le numim inregistrator de date de zbor", a declarat pentru presa Bambang Soelistyo, directorul Agentiei pentru cautare si salvare.
 
"Incercam in continuare sa gasim inregistratorul de zbor" cu ultimele comunicatii ale pilotilor, a adaugat el.
 
Scafandrii au localizat cutiile negre duminica, in Marea Java, la o adancime de aproximativ 30 de metri, sub fragmente din fuzelajul avionului. Conditii meteorologice nefavorabile au incetinit operatiunile.
 
Cutiile negre - sau inregistratoare de zbor - sunt indispensabile pentru a se stabili circumstantele exacte ale dramei. Un inregistrator contine conversatiile din carlinga, intre piloti si cu controlul aerian, iar al doilea contine parametri ai avionului ca viteza, altitudine.
 
La putin timp dupa decolarea avionului din orasul indonezian Surabaya catre Singapore, pe 28 decembrie, pilotul a cerut sa i se permita sa ia altitudine, pentru a evita nori foarte amenintatori, dar nu a primit unda verde de la controlul aerian, din cauza traficului prea important in acest sector foarte frecventat. Contactul intre aeronava si controlul aerian a fost pierdut la putin timp dupa aceea.
 
Intre cele 162 de persoane de la bord se aflau 155 de indonezieni, copilotul francez Rémi Plesel, un britanic, trei sud-coreeni, un malaysian si un cetatean din Singapore.
 
Numai 48 de cadavre au fost recuperate pana in prezent. Nu au existat suspravietuitori.

12 ianuarie 2015 07:32
Modifică setările cookies