Un tablou de Paul Cézanne, vandut la licitatie cu 41,6 mil. dolari |
||
Tabloul "Les pommes", de Paul Cézanne, a fost vandut cu 41,6 milioane de dolari la o licitatie organizata de casa Sotheby's, marti seara, la New York, informeaza AFP. In cadrul licitatiei, o pictura de Fernand Léger, care a apartinut Madonnei, a fost vanduta cu 7,16 milioane de dolari, in scopuri caritabile. Suma obtinuta va fi donata de artista americana organizatiilor care promoveaza si implementeaza programe educationale pentru tinerele din lumea intreaga. Tabloul "Les pommes" era estimata la un pret cuprins intre 25 de milioane de dolari si 35 de milioane de dolari. O alta opera importanta propusa in cadrul licitatiei de marti seara, tabloul "L'Amazone" de Amedeo Modigliani, un portret al baronesei Marguerite de Haase de Villers, pictat in 1909, intr-o perioada in care artistul isi cauta inca un stil propriu, a fost adjudecata cu 25,9 milioane de dolari, incadrandu-se in pronosticurile specialistilor (20 milioane dolari - 30 milioane dolari). Pictura "Paysage à la Ciotat", de George Braque, a fost adjudecata cu 15,8 milioane de dolari (taxe incluse), incadrandu-se in estimarile specialistilor. O sculptura din metal realizata de Pablo Picasso, "Sylvette", a fost adjudecata cu 13,6 milioane de dolari. Licitatia de marti seara organizata de casa Sotheby's nu a reusit totusi sa starneasca euforia din 2012, cand o versiune a celebrului tablou "Tipatul" de Edvard Munch a fost vanduta cu pretul record de 119,92 milioane de dolari. 8 mai 2013 10:58 |