Un magnat chinez cumpara clubul de fotbal Aston Villa |
||
Magnatul chinez Xia Jiantong a ajuns joi la un acord pentru preluarea clubului de fotbal Aston Villa, ultima tranzactie dintr-un lung sir de investitii chineze in fotbalul mondial, informeaza Reuters.
Xia Jiantong, care va fi primul chinez care va detine in totalitate o echipa engleza de fotbal, a precizat ca firma sa Recon Group ar putea plati peste 100 milioane de lire sterline (146 milioane de dolari) pentru Aston Villa, adaugand insa ca nu are de gand sa "arunce cu bani" pentru a relansa acest club.
Aston Villa a intrat intr-un declin dupa ce in 2006 a fost cumparat de americanul Randy Lerner pentru 125 de milioane de dolari. La finalul acestui sezon, Aston Villa a retrogradat din Premier League, dupa ce a castigat doar trei partide. Preluarea de catre un om de afaceri chinez a unuia din cele mai vechi cluburi de fotbal din Anglia vinde dupa ce in luna decembrie a anului trecut un consortiu de investitori chinezi a platit 375 milioane de euro (400 milioane de dolari) pentru a prelua un pachet de 13% din actiunile unui grup care detine mai multe cluburi de fotbal printre care si Manchester City. De asemenea, la inceputul lui 2015, un alt miliardar chinez, Wang Jianlin, proprietarul conglomeratului de companii Wanda, considerat unul dintre cei mai bogati oameni din China, a cumparat 20% din actiunile clubului de fotbal spaniol Atletico Madrid pentru 45 de milioane de euro. 20 mai 2016 11:29 |