Un grup de parlamentari Conservatori vor să forțeze plecarea Theresei May din funcție |
||
Un grup de aproximativ 50 de parlamentari ai Partidului Conservator condus de premierul Theresa May care se opun propunerilor sale pentru un acord post-Brexit cu Uniunea Europeană s-au întâlnit pentru a discuta cum şi când ar putea să forţeze plecarea ei din funcţie, a relatat miercuri BBC, potrivit Reuters.
Parlamentarii, care fac parte din European Research Group (Grupul de Cercetare Europeană - ERG), un grup anti-UE din Partidul Conservator, s-au întâlnit marţi noapte şi au discutat deschis despre viitorul premierului May ca lider, a spus o sursă anonimă citată de BBC, potrivit Agerpres.
Unii dintre participanţii la întâlnire au spus că au înaintat deja scrisori pentru o moţiune de cenzură împotriva şefei guvernului, a mai afirmat sursa citată. Conform regulilor Partidului Conservator, se poate organiza un scrutin pentru alegerea unei noi conduceri dacă 15% dintre parlamentarii conservatori, în prezent 48, cer un vot de neîncredere.
ERG a condamnat planurile premierului May ca Marea Britanie să rămână în zona de liber schimb pentru bunuri cu UE după ce va părăsi blocul comunitar în luna martie a anului viitor, însă membrii săi au fost la rândul lor criticaţi pentru că nu au oferit o alternativă detaliată.
12 septembrie 2018 10:56 |