Un extract din radacina de muscata ar putea trata SIDA |
||
Un extract preparat din radacinile de muscate ar putea sa devina elementul-cheie pentru o noua clasa de tratamente anti-SIDA, intrucat impiedica virusul HIV sa invadeze celulele umane, informeaza dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Extractul din radacinile de muscate Pelargonium sidoides dezactiveaza HIV-1 si previne infectarea organismului cu acest virus. HIV se imparte in doua tipuri de virus - HIV-1 si HIV-2. Primul dintre ele cauzeaza majoritatea cazurilor de infectii cu HIV.
Oamenii de stiinta de la Centrul german de cercetari asupra sanatatii mediului din orasul german Munchen considera ca extractul de muscate ar putea deveni o noua clasa de medicamente anti-HIV-1 ce vor fi folosite in tratamentele contra SIDA.
Extractul din radacina de muscata contine o substanta care ataca HIV-1 si impiedica virusul sa se inmulteasca in corpul uman. Totodata, aceeasi substanta protejeaza celulele sangvine si cele ale sistemului imunitar in fata virusului. Substanta activa din acel extract impiedica HIV sa se ataseze de celulele umane si, astfel, sa le invadeze.
Mai multe teste clinice au demonstrat deja faptul ca extractul de muscata este sanatos pentru om, iar Germania a autorizat comercializarea acestuia pe post de medicament pe baza de plante. Studiul a fost coordonat de profesorul Ruth Brack-Werner.
Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), peste 35 de milioane de persoane din lume sunt infectate cu HIV, majoritatea fiind depistate pozitiv cu tipul HIV-1. Fara tratament, HIV distruge sistemul imunitar si duce la declansarea sindromului imunodeficientei dobandite (SIDA), o maladie mortala. SIDA reprezinta una dintre cele 10 cauze majore de deces pe plan mondial.
1 februarie 2014 16:37 |