• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Turcia renunta sa participe la Eurovision, dezaproband sistemul de votare

Turcia renunta sa participe la Eurovision, dezaproband sistemul de votare

Televiziunea publica din Turcia a anuntat ca nu va participa la editia din 2013 a concursului muzical Eurovision, programata sa aiba loc in perioada 14-18 mai la Malmo, Suedia. Turcia a luat aceasta hotarare in urma deciziei institutiei organizatoare de a reduce la jumatate efectele votului oferit de public, informeaza Mediafax.

In comunicatul Televiziunii publice a Turciei este criticata decizia luata de membrii "privilegiati" ai European Broadcasting Union (EBU) - institutia organizatoare a Eurovision -, Germania, Franta, Marea Britanie, Spania si Italia, de a reduce cu 50% efectele voturilor publicului, din cauza unor "rezultate nesatisfacatoare" obtinute in ultimii ani.
 
Din 2009, punctele oferite de fiecare tara participanta in timpul finalei sunt rezultatul unei medii intre voturile publicului (50%) si voturile unui juriu format din specialisti sau personalitati din domeniul muzicii (50%).
 
Din 2000, cele "5 mari" membre EBU sunt automat calificate in marea finala, indiferent de rezultatele obtinute in concurs in anul precedent. Aceste tari au obtinut un statut special in urma unei importante contributii financiare la EBU, fara de care productia concursului nu ar fi fost posibila.
 
Anuntul Turciei vine dupa ce alte patru tari au decis sa renunte la participarea la Eurovision 2013 - Portugalia, Slovacia, Polonia si Bosnia-Hertegovina.
 
In schimb, la sfarsitul lunii noiembrie, Consiliul de Administratie al Societatii Romane de Televiziune (SRTv) a aprobat participarea Televiziunii Romane la concursul Eurovision 2013.
 
Concursul Eurovision este una dintre cele mai importante competitii muzicale internationale, este organizat de European Broadcasting Union (EBU) si se desfasoara in fiecare an, incepand din 1956.
 
Cele mai bune performante ale Romaniei la acest concurs au fost: de doua ori locul al treilea (Luminita Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling si Ovi -Oslo, 2010) si o data locul al patrulea (Mihai Traistariu - Atena, 2006). Melodia romaneasca cu cel mai mare punctaj obtinut in finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusa de Eduard Circota si interpretata de MihaiTraistariu.
 
Trupa Mandinga, reprezentanta Romaniei la Eurovision 2012, s-a clasat pe locul al 12-lea in finala concursului, unde a concurat cu piesa "Zaleilah".
 
Eurovision este transmis in Europa, Australia, Canada, Egipt, Asia si Statele Unite. Anul trecut, finala a avut o audienta record de aproximativ 70 de milioane de telespectatori, iar numarul celor care au urmarit atat finala, cat si semifinalele a fost de aproximativ 114,5 milioane, potrivit EBU.

16 decembrie 2012 12:01
Modifică setările cookies