• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Trei morti si sase raniti dupa prabusirea unui balcon, in Italia

Trei morti si sase raniti dupa prabusirea unui balcon, in Italia

Un balcon s-a prabusit duminica seara in cadrul unei procesiuni la Portici, in apropiere de Napoli, in onoarea sfantului care patroneaza orasul, Sfantul Ciro, provocand moartea a trei persoane si ranind alte sase, dintre care trei grav, au anuntat echipele de salvare.

Aproximativ 25.000 de persoane s-au inghesuit pe strazile inguste ale acestei localitati foarte populate de la periferia Napoli, pe coastele Vezuviului, pentru a vedea statuia sfantului, purtata pe umeri de un grup de credinciosi.
 
Doua femei in varsta de 67 si 65 de ani si un barbat in varsta de 65 de ani, care se aflau din intamplare sub balcon, au murit. Accidentul s-a produs la ora 19.00 GMT (22.00 ora Romaniei). Balconul, situat la etajul unu al unui imobil vechi, s-a desprins si a cazut peste ei.
 
Zgomotul foarte puternic produs de accident i-a determinat pe trecatori sa creada ca este vorba despre un schimb de focuri, generand panica.
 
Cardinalul de Napoli, monseniorul Crescenzio Sepe, era prezent la aceasta procesiune foarte populara si a mers imediat la locul tragediei.

6 mai 2013 11:43
Modifică setările cookies