• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
The Guardian: NSA intercepteaza zilnic milioane de SMS-uri

The Guardian: NSA intercepteaza zilnic milioane de SMS-uri

Agentia americana pentru Securitate Nationala (NSA) a interceptat aproximativ 200 de milioane de mesaje telefonice text pe zi in intreaga lume, pentru a obtine informatii, a dezvaluit cotidianul britanic The Guardian in editia de joi, relateaza AFP, preluata de Mediafax.

Aceste informatii, dezvaluite in cadrul unei anchete comune a ziarului britanic si a postului de televiziune Channel 4, se bazeaza pe documente furnizate de fostul consultant al NSA Edward Snowden, refugiat in Rusia.
 
Ele sunt publicate cu o zi inaintea unui discurs al presedintelui american Barack Obama, care urmeaza sa anunte vineri o serie de reforme vizand metodele de supraveghere, ca raspuns la controversa privind programele americane de spionaj, declansata de Snowden.
 
Programul NSA cu privire la SMS-uri, denumit "DISHFIRE", colecteaza "aproape tot ceea ce putea", potrit unor documente apartinand Serviciului guvernamental britanic de informatii (GCHQ) citate de The Guardian.
 
Cotidianul scrie ca se bazeaza, de asemenea, pe un document NSA datand din 2011, cu subtitlul "SMS-urile: o mina de aur de exploatat".
 
NSA foloseste aceasta baza de date existenta pentru a extrage informatii referitoare la planurile de calatorie, contactele si tranzactiile financiare ale detinatorilor de telefoane mobile, inclusiv ale indivizilor care nu sunt suspectati de vreo activitate ilegala, noteaza cotidianul britanic.
 
NSA a asigurat, la randul sau, ca respecta cadrul legal. "Dishfire este un sistem care colecteaza si gestioneaza date SMS obtinute legal", potrivit Agentiei.

17 ianuarie 2014 08:54
Modifică setările cookies