• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Teheranul exclude suta la suta desfiintarea instalatiilor nucleare iraniene

Teheranul exclude "suta la suta" desfiintarea instalatiilor nucleare iraniene

Presedintele Hassan Rohani a exclus "suta la suta" desfiintarea instalatiilor nucleare din Iran, dupa acordul de la Geneva asupra programului nuclear controversat al Teheranului, intr-un interviu pentru cotidianul Financial Times (FT) publicat vineri, scrie Mediafax.

La randul sau, la Viena, reprezentantul iranian in cadrul Agentiei internationale pentru energie atomica (AIEA) Reza Najafi a apreciat ca "Perioada de intrerupere timp de sase luni a anumitor activitati nucleare iraniene prevazuta de acord va incepe la sfarsitul lui decembrie sau inceputul lui ianuarie".
 
Intrebat de FT daca desfiintarea instalatiilor nucleare ale tarii sale este "o linie rosie" de netrecut pentru guvernul sau, presedintele iranian a raspuns: "suta la suta".
 
In acest interviu, Hassan Rohani a sugerat de asemenea ca relatiile intre Teheran si Washington s-ar putea imbunatati in continuare.
 
"Problemele intre Iran si Statele Unite sunt foarte complicate si nu pot fi rezolvate intr-o perioada scurta de timp. In pofida complicatiilor, a existat o deschidere in aceste o suta de zile, care se mai poate mari", a apreciat el.
 
Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franta si Germania compun grupul "5+1" care a negociat acordul istoric incheiat cu Iranul duminica la Geneva. Acesta deschide calea catre sase luni de tranzactii delicate catre obtinerea unui acord "complet".
 
In schimbul suspendarii partiale a sanctiunilor internationale care ii afecteaza economia, Teheranul s-a angajat sa opreasca imbogatirea uraniului la peste cinci la suta timp de sase luni, sa suspende constructia reactorului cu apa grea de la Arak - care ar putea produce plutoniu necesar fabricarii unei bombe nucleare - si sa acorde acces sporit inspectorilor internationali la locatiile vizate.
 
Israelul, care cere desfiintarea capacitatilor nucleare ale Iranului, a respins acordul de la Geneva.

30 noiembrie 2013 10:30
Modifică setările cookies