![]() |
Statele din Golf vor testa calatorii pentru a "depista" homosexualii |
|
Un test medical dezvoltat de Kuwait va fi folosit pentru a "depista" homosexualii si a-i impiedica sa intre in tara sau in orice alt stat din cadrul Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), potrivit unui oficial guvernamental kuwaitian, citat de Daily Mail. Tarile membre CCG - Bahrain, Kuwait, Qatar, Oman, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite - considera deja orice act homosexual ca fiind ilegal. Aceasta pozitie controversata a fost inasprita, potrivit lui Yousouf Mindkar, directorul pentru sanatate publica din Ministerul kuwaitian al Sanatatii, transmite Mediafax. "Centrele de sanatate desfasoara verificari medicale de rutina pentru a evalua starea de sanatate a expatriatilor atunci cand acestia vin in tarile CCG. Totusi, noi vom adopta masuri stricte care ne vor ajuta sa depistam homosexualii, carora le va fi interzisa intrarea in Kuwait sau in orice alta tara membra CCG", a declarat el pentru cotidianul kuwaitian Al Rai. Cei care participa la acte homosexuale in Kuwait, daca au varste sub 21 de ani, pot fi condamnati la pana la zece ani de inchisoare. La inceputul lunii, publicatia The Week din Oman a fost suspendata din cauza unui articol care a fost considerat ca simpatizand cu homosexualii, potrivit BBC. Homosexualitatea este ilegala in 78 de tari, iar lesbianismul este interzis in 49. Cinci tari prevad pedeapsa cu moartea pentru homosexuali: Iran, Arabia Saudita, Sudan, Yemen si Mauritania. 8 octombrie 2013 15:10 |