Sony anunta difuzarea online a filmului "The Interview" in SUA |
||
Studiourile Sony au anuntat, miercuri, ca "The Interview", comedia despre liderul nord-coreean Kim Jong-un, va fi distribuita online si pe platforme video-on-demand (VoD), dupa ce a facut publica decizia de a lansa filmul in peste 200 de cinematografe din SUA, incepand cu prima zi de Craciun. "The Interview" va fi disponibil incepand de miercuri seara pe platforme precum Youtube, Google Play, Xbox si pe site-ul Sony Seetheinterview.com. "A fost dintotdeauna intentia Sony de a avea o platforma nationala pentru distribuirea acestui film", a declarat Michael Lynton, presedintele si CEO al Sony's Entertainment. Sony a anulat lansarea lungmetrajului dupa ce a primit amenintari privind securitatea celor care ar fi mers sa vizioneze comedia. Presedintele american Barack Obama a salutat, marti, decizia Sony Pictures de a difuza comedia despre liderul nord-coreean Kim Jong-un, intr-un numar limitat de sali din Statele Unite ale Americii, ignorand astfel amenintarile cu represalii prin atacuri informatice ale piratilor cibernetici care se identifica sub numele de Guardians of Peace (GOP). 25 decembrie 2014 09:03 |