• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Solul martian contine 2% apa

Solul martian contine 2% apa

Solul planetei Marte contine aproximativ 2% apa. Aceasta descoperire deschide noi perspective pentru o viitoare misiune de explorare a "planetei rosii" cu echipaj uman la bord, potrivit unui studiu realizat pe un esantion prelevat de roverul american Curiosity, relateaza AFP.

Esantionul - care a fost incalzit pana la temperatura de 835 de grade Celsius - a degajat procente semnificative de dioxid de carbon (CO2), de oxigen si de compusi de sulf, insa apa a fost elementul gazos cel mai abundent, a subliniat Laurie Leshin, cercetatoare la Rensselaer Polytechnic Institute, din statul american New York, coautoare a acestui studiu publicat joi in revista americana Science. 

Viitorii astronauti ar putea extrage aproximativ un litru de apa dintr-o cantitate de 0,03 metri cubi din acel nisip martian, iar "asta inseamna destul de mult", spune Laurie Leshin. 

"Pana acum, Marte era vazuta - in afara regiunilor sale polare - ca un desert si, desi este vorba de o proportie de apa considerabil mai mica decat aceea descoperita intr-un esantion de sol terestru, este o cantitate substantiala si reprezinta o resursa importanta" pentru viitorii exploratori ai "planetei rosii", a explicat ea, transmite Mediafax.


27 septembrie 2013 14:17
Modifică setările cookies