![]() |
Scriitorul Haruki Murakami, favoritul caselor de pariuri la premiul Nobel pentru literatura 2013 |
|
Scriitorul japonez Haruki Murakami este favoritul caselor de pariuri britanice la castigarea premiului Nobel pentru literatura din acest an, informeaza theguardian.co.uk.
Potrivit casei Ladbrokes, celebrul scriitor nipon este marele favorit din acest an in cursa pentru castigarea premiului Nobel pentru literatura, cu o cota de 3 la 1.
Printre ceilalti scriitori care se bucura de statutul de favoriti se afla autoarea americana Joyce Carol Oates (cota de 6 la 1), maghiarul Peter Nádas (cota de 7 la 1), poetul japonez Ko Un (cota de 10 la 1) si scriitoarea canadiana de proza scurta Alice Munro (cota de 12 la 1).
Calcularea cotelor tine mai degraba de domeniul intuitiei si al ghicitului, intrucat nominalizarile si voturile exprimate de membrii Comitetului Nobel pentru Literatura sunt pastrate in mare secret de Academia Suedeza, fiind dezvaluite publicului larg abia dupa 50 de ani de la luarea deciziei si anuntarea castigatorului.
Al saselea favorit este poetul sirian Adonis, cu o cota de 14 la 1, care era considerat marele favorit in 2011, dupa Primavara araba, insa acesta a pierdut Nobelul pentru literatura in fata unui alt poet, suedezul Tomas Tranströmer, al doilea pe lista favoritilor din acel an.
Haruki Murakami s-a aflat de fiecare data pe lista marilor favoriti in ultimii 10 ani. Includerea sa, din nou, pe lista favoritilor din acest an intervine in contextul in care cel mai recent roman al sau - al carui titlu in engleza este "Colourless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage" - este tradus in aceasta perioada in limba engleza si va fi publicat in 2014.
In 2012, premiul Nobel pentru literatura a fost acordat scriitorului Mo Yan, care avea o cota de 9 la 1 si a devenit primul romancier chinez recompensat cu acest premiu prestigios. Incepand din 1901, un total de 109 scriitori au castigat premiul Nobel pentru literatura, iar 12 dintre ei au fost femei.
Premiul Nobel pentru literatura este acordat in fiecare an la inceputul lunii octombrie, in concordanta cu dorintele exprimate de industriasul suedez Alfred Nobel in testamentul sau, "acelei persoane care a produs in domeniul literaturii cea mai proeminenta opera, intr-o directie ideala". Data exacta a decernarii premiului este tinuta in secret pana in ultima clipa.
Joi, site-ul oficial al premiilor Nobel precizeaza ca premiul va fi decernat in acest an cel mai devreme peste 28 de zile. Premiul Nobel pentru literatura din 2013 va fi insotit de un cec in valoare de 8 milioane coroane suedeze (920.000 euro).
5 septembrie 2013 13:00 |