• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Savantii britanici vor secventia genomul regelui Richard al III-lea, pentru a-i face profilul genetic

Savantii britanici vor secventia genomul regelui Richard al III-lea, pentru a-i face profilul genetic

Cercetatorii britanici au anuntat, marti, ca doresc sa realizeze o secventiere completa a genomului regelui englez Richard al III-lea, ale carui ramasite pamantesti au fost regasite in 2012 intr-un perimetru in care in prezent se afla o parcare, scrie Mediafax.

Cercetatoarea Turi King, expert in genetica, va coordona acest proiect cu un buget de 100.000 lire sterline (120.000 euro), ce vizeaza realizarea primei secventieri a ADN-ului unei personalitati istorice, au explicat reprezentantii celor doua fundatii care vor finanta proiectul, Wellcome Trust si Leverhulme Trust.
 
"Se intampla extrem de rar ca arheologii sa fie implicati in exhumarea unui individ renumit si inca si mai rar a unui rege al Angliei", a declarat Turi King.
 
"Reconstituirea secventei genomului lui Richard al III-lea este un proiect foarte important care nu doar ca ne va invata multe lucruri despre el, ci va si alimenta discutiile despre modul in care ADN-ul ne informeaza despre identitatea noastra, trecutul nostru si viitorul nostru", a adaugat aceeasi cercetatoare.
 
In cadrul acestui proiect, ce are o durata prevazuta de un an, savantii vor incerca sa extraga ADN din cateva esatioane prelevate din oasele fostului rege, iar analizele lor ar putea sa dezvaluie culoarea - controversata in randul cercetatorilor - parului si a ochilor fostului monarh. Studiul va permite, de asemenea, confirmarea sau infirmarea teoriei potrivit careia scolioza regelui era de origine genetica.
 
Scheletul lui Richard al III-lea a fost descoperit in august 2012, in timpul lucrarilor de amenajare a unei parcari municipale in Leicester, un oras in centrul Angliei.
 
ADN-ul prelevat din oseminte corespunde cu cel al descendentilor surorii regelui, in timp ce scheletul prezinta urme de scolioza si rani de razboi care ar putea corespunde acelora suferite de rege in epoca, au explicat cercetatorii de la Universitatea din Leicester.
 
Dupa moartea sa, in timpul bataliei de la Bosworth, in apropiere de Leicester, Richard al III-lea a fost inhumat intr-un mormant anonim de catre calugarii franciscani. Atunci cand manastirea lor a fost distrusa in anii 1530, s-au pierdut toate informatiile despre locul in care se afla mormantul regelui englez.

12 februarie 2014 12:32
Modifică setările cookies