• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Razboi atomic, asteroid, pandemie. Cinematografia isi imagineaza, de un secol, cum vine Apocalipsa

Razboi atomic, asteroid, pandemie. Cinematografia isi imagineaza, de un secol, cum vine Apocalipsa

Razboi atomic, asteroid, pandemie - indiferent de felul in care va disparea lumea, se pare ca cinematografia mondiala l-a imaginat deja, iar Apocalipsa, sursa majora de efecte speciale hollywoodiene, pare sa fi devenit de curand si un subiect preferat al filmelor de autor, informeaza AFP.

In contextul in care 21 decembrie risca sa devina cea mai recenta data calendaristica ce are toate sansele sa ii dezamageasca pe partizanii Apocalipsei, organizatorii evenimentului Forum des Images, ce are loc la Paris, au selectionat 80 de lungmetraje si scurtmetraje din toata lumea, pentru un ciclu special de proiectii despre sfarsitul lumii. Acest ciclu va debuta pe 12 decembrie si va dura o luna.
 
In ultimii ani, in cinematografia mondiala pare sa fi aparut un nou gen: filmele intimiste, nu atat despre sfarsitul lumii, cat despre felul in care individul il percepe, precum "Melancholia", de Lars von Trier, "Take Shelter", de Jeff Nichols, si "4:44 Last Day on Earth".
 
Armaghedonul a debutat pe marele ecran in Franta, in 1931, odata cu filmul "La fin du monde", de Abel Gance, un lungmetraj pacifist despre o cometa care se indreapta spre Terra.
 
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, Razboiul Rece si Apocalipsa nucleara au alimentat imaginatia regizorilor, incepand cu Stanley Kubrick si a lui satira "Dr. Strangelove" (1964).
 
Angoasele de astazi sunt mai mult asociate cu mondializarea, un domeniu favorabil pandemiilor, asa cum isi imagineaza Steven Soderbergh in "Contagion: Pericol nevazut" (2011) sau, deja, in 1995, Terry Gilliam, in "Armata celor 12 maimute".
 
Nu trebuie uitate nici ravagiile inspirate de incalzirea globala, precum noua era glaciara din foarte hollywoodianul "The Day After Tomorrow - Unde vei fi poimaine?", de Roland Emmerich, si cosmarul de dupa dezastrul ecologic din "Drumul/ The Road", ce prezinta povestea unui tata si fiul sau care traverseaza o America decimata.

12 decembrie 2012 16:41
Modifică setările cookies