Radu Mazare a fost Suleyman Magnificul la ultima editie a carnavalului de la Mamaia |
||
Primarul Constantei, Radu Mazare, s-a costumat in Suleyman Magnificul, sambata seara, la ultima editie din acest sezon estival a carnavalului din Mamaia, iar fiul sau, Raducu, a facut parte din randul spahiilor si ienicerilor, scrie Mediafax.
Carnavalul a inceput sambata seara, in jurul orei 20.00, cu plecarea celor 11 care alegorice ale cluburilor din Mamaia, din zona Telegondolei catre Piateta Cazino.
In primul car alegoric s-a aflat Radu Mazare, costumat in Suleyman Magnificul, el fiind inconjurat de mai multe cadane. In fata carului alegoric pe care se afla primarul au mers ieniceri si spahii, iar printre cei costumati in soldati s-a aflat si fiul lui Mazare, Raducu.
Alaiul nu a trecut neobservat prin statiune, turistii si constantenii care se aflau atunci pe faleza oprindu-se pentru cateva minute pentru a admira carele alegorice, dar si pentru a face fotografii.
Spectacolul a inceput in Piateta Cazino, unde au urcat pe scena cei care au facut parte din suita lui Suleyman, inclusiv soldatii sai, dupa care sultanul a ales-o pe sultana Hurrem din haremul sau.
Radu Mazare a mai fost costumat in aceasta vara in Ludovic al XIV-lea si in Nabucodonosor, la precedentele aparitii la carnaval, dar a participat si la doua prezentari de moda unde a fost explorator si rege african.
Anul trecut, Radu Mazare a defilat pe care alegorice timp de patru saptamani consecutive, avand costumatii diferite: spartan, sultan, samurai si maharajah. El a fost prezent si la doua prezentari de moda tot in Mamaia, intr-una purtand costumatia unui aviator american din primul razboi mondial, iar in cea de-a doua, pe cea a unui tar. De asemenea, el a fost costumat si in rege britanic la ultima reprezentatie a carelor alegorice din Mamaia de anul trecut. 25 august 2013 11:01 |