• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Primul roman al actorului Mircea Diaconu, La noi, cand vine iarna , va fi lansat la Gaudeamus

Primul roman al actorului Mircea Diaconu, "La noi, cand vine iarna", va fi lansat la Gaudeamus

Primul roman semnat de actorul Mircea Diaconu, "La noi, cand vine iarna", a aparut la editura Polirom si va fi lansat, pe 24 noiembrie, la Targul de Carte Gaudeamus, scrie Mediafax.

Cartea "La noi, cand vine iarna" a aparut in colectia "Fiction Ltd." si in editie digitala, informeaza site-ul editurii Polirom.
 
Romanul va fi lansat duminica, 24 noiembrie, la ora 13.00, la standul editurii Polirom, in prezenta autorului. La eveniment vor participa Bianca Burta-Cernat si Ovidiu Simonca, moderator fiind Lucian Dan Teodorovici.
 
"La noi, cand vine iarna" este un roman cu unchi si matusi, cu bunici si vecini - unii ingeri protectori, altii demoni cu chip uman -, in care un suflet inocent ne arata ca binele din oameni poate invinge si in cele mai intunecate vremuri.
 
Vazuta prin ochii unui copil, viata pare mai frumoasa. Iar daca pustiul care locuieste intr-un sat din perioada obsedantului deceniu devine naratorul-personaj al unui roman, tragismul epocii este anulat de situatiile comice create de naivitatea perspectivei acestuia. Fiorul primei iubiri pentru o fetita din vecini infloreste intre castele imaginare si aventuri in natura, locul in care traieste este un colt de paradis, iar lucruri marunte, precum o pijama noua, pantalonii largi "de oameni mari" sau bomboanele fondante, sunt cele mai mari bucurii ale vietii. Totul se schimba insa cand tatalui i se insceneaza o infractiune, iar baietelul, fratele mai mare si mama lor devin persoane indezirabile. Ceea ce nu-l impiedica pe protagonist sa dea dovada de un curaj si un spirit de sacrificiu care ar face cinste si unui adult.
 
Mircea Diaconu (nascut pe 24 decembrie 1949) este actor, politician, scriitor si profesor la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica "Ion Luca Caragiale" din Bucuresti. A fost directorul Teatrului Nottara pana in 2011. A jucat atat in piese de teatru pe scenele nationale, cat si in productii cinematografice precum "De ce trag clopotele, Mitica?", "Buletin de Bucuresti", "Asfalt Tango", "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii", "Legaturi bolnavicioase" si "Filantropica".

17 noiembrie 2013 13:54
Modifică setările cookies