Primele nume de domenii ".ro" expiră din 1 iunie |
||
Primele nume de domenii ".ro", respectiv cele înregistrate înainte de 1 martie 2013 pentru care deţinătorii dreptului de folosinţă nu au achitat la timp contravaloarea serviciului de mentenanţă anuală, expiră din 1 iunie, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI).
Acestea vor fi programate la ştergere şi vor fi şterse automat după 90 de zile. În această perioadă, domeniul respectiv este nefuncţional iar pentru a deveni funcţional se poate efectua reînnoirea pentru 1 - 10 ani.
"Serviciul de mentenanţă anuală este stabilit de partenerii RoTLD, ţinând cont că tariful practicat de Registrul RoTLD este de 6 EURO/an, fără TVA - tariful oferit partenerilor acreditaţi ROTLD. Serviciul de mentenanţă anuală nu se aplică retroactiv. Registrul RoTLD precizează că sintagma "domenii cumpărate pe viaţă" nu a fost stipulată niciodată în contractul pentru înregistrarea numelor de domenii.ro", se precizează în comunicatul citat.
Potrivit punctului 20 de la regulile de înregistrare RoTLD, înregistrarea unui nume de domeniu nu conferă decât dreptul de folosinţă asupra sa.
RoTLD a pus la dispoziţia deţinătorilor de nume de domenii.ro un instrument prin care pot obţine gratuit lista cu domeniile '.ro' ataşate unei adrese de e-mail şi perioada pentru care mai sunt valabile fără taxă.
1 iunie 2018 09:00 |