• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Presedintele Partidului Civic Maghiar: Pe zi ce trece suntem cu un pas mai aproape de autonomie

Presedintele Partidului Civic Maghiar: Pe zi ce trece suntem cu un pas mai aproape de autonomie

Presedintele Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, a declarat, miercuri, in judetul Harghita, la comemorarea "masacrului de la Siculeni" din 1764, ca maghiarii din Transilvania sunt pe zi ce trece "mai aproape de autonomie", scrie Mediafax.

Biro Zsolt a facut declaratiile la Siculeni, la comemorarea secuilor ucisi in 1764 de trupele imperiale austriece, manifestatie la care au mai participat si deputatul UDMR Korodi Attila, senatorii Tanzos Barna si Antal Istvan, consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal, precum si secretarul de stat in Guvernul Ungariei Potápi Árpád.
 
"Eu cred ca pe zi ce trece suntem cu un pas mai aproape de autonomie. Daca ma gandesc ca dupa 25 de ani inca nu am obtinut aceasta autonomie, pe care am avut-o si in vremea comunismului, atunci am putea sa fim pesimisti, dar daca ma gandesc la faptul ca avem rezultate, daca ma gandesc la alegerile prezidentiale, unde s-a vazut foarte clar ca se simte nevoia unei schimbari, se simte curentul, aerul european. Intr-o tara europeana din comunitatea europeana, daca ne gandim ca din cele 28 de tari in majoritatea exista comunitati care au autonomie, atunci e normal ca aceste norme europene sa fie respectate si la noi", a declarat Biro Zsolt.
 
El a mai spus ca dupa 250 de ani de la masacrul de la Siculeni si dupa 25 de ani de la la Revolutia din 1989 este normal sa "dea glas atat aspiratiilor, cat si cerintelor poporului maghiar, sprijinite si de Guvernul maghiar".
 
Sprijinul Guvernului de la Budapesta pentru "aspiratiile de autonomie ale secuilor" a fost reconfirmat de catre secretarul de stat ungar Potápi Árpád, responsabil cu politica de solidaritate nationala, prezent la eveniment.
 
Potrivit istoricilor, "masacrul de la Siculeni" (in limba latina Siculicidium, adica "uciderea de secui") a fost o executie in masa, organizata in anul 1764 de armata austriaca impotriva secuilor rebeli care s-au impotrivit incorporarii in nou-infiintatele regimente secuiesti. Actiunea a fost ordonata de Nikolaus von Buccow, guvernatorul imperial al Transilvaniei.
 
Cifrele oficiale ale vremii estimeaza la 200 numarul mortilor, dar Michael Conrad von Heidendorf, procurorul militar trimis pentru investigarea evenimentelor si pedepsirea "razvratitilor", a apreciat ca este vorba despre 400 de morti.

7 ianuarie 2015 17:49
Modifică setările cookies